Administrație
FOTO: Locuitorii din satele Vingard și Șpring au acces la rețeaua de apă potabilă. Primăria a recepționat lucrările
Locuitorii din satele Vingard și Șpring vor avea acces la rețeaua de apă. Primarul Iulia Stănilă a anunțat că a fost făcută recepția lucrărilor și cetățenii se pot racorda la rețea.
”Astăzi este una dintre cele mai importante zile din activitatea mea de primar, ziua în care am făcut recepția pentru rețeaua de apă în satele Vingard și Șpring, urmând montarea căminelor de branșament si finalizarea în satele Cunța și Drașov!
De aproape 3 ani o întreagă echipă din Primăria Șpring a muncit și a luptat pentru APĂ!
Da, apa, sursa indispensabilă vieții, pentru care oamenii din satul Vingard nu vor mai fi nevoiți să meargă cu cisterna în comuna învecinată sau cu bidoanele și cu gălețile la fântâna din centrul satului, la fel ca și cetățenii din satul Șpring care pe timpul secetei au rămas fără apă în fântâni.
Mi-e și rușine să spun că avem apă la rețea în anul 2023, ceva ce pentru alte comune este normalitate poate de zeci de ani…
Nu este o laudă, este bucuria enormă pe care vreau să o împărtășesc cu dumneavoastră.
A fost mult de muncă, drumuri la minister, suplimentări de fonduri, dispoziții de șantier, probleme de rezolvat (…)
Rog cetățenii care au instalaţii de utilizare a apei să se racordeze la căminul de branșament din fața locuințelor si să nu folosească apa decât după ce vor semna un contract cu APA CTTA, societate la care va fi predată rețeaua de apă”, a anunțat primarul Iulia Stănilă, pe Facebook.
sursă imagini: Iulia Stănilă – Facebook
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News