Administrație
FOTO: Lucrări de modernizare pe mai multe străzi din Blaj. Care este stadiul investițiilor
În municipiul Blaj, au fost finalizate lucrări de modernizare pe opt străzi. Pe alte patru, lucrările sunt în derulare. Toate acestea sunt finanțate prin PNI ”Anghel Saligny”.
Primarul Gheorghe Valentin Rotar a evidențiat lucrări de reparații capitale la strada Alexandru Papiu Ilarian.
”Au început lucrările de reparații capitale (carosabil rutier, rigole, trotuare) a străzii Alexandru Papiu Ilarian, situată în cartierul Hula.
Lucrările sunt finanțate din bugetul național al României, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, valoarea acestora fiind de 288.836,086 lei (cu TVA).
Termenul de finalizare este 1 iunie 2024”, a transmis primarul, pe pagina sa de Facebook.
Lucrări pe mai multe străzi din municipiu
Potrivit sursei citate, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” au fost modernizate sau se află în curs de modernizare 12 străzi din municipiul Blaj.
Acestea sunt incluse în etapele 6 și 7 de reabilitare.
Valoarea totală a lucrărilor fiind de 5.778.629,71 lei (cu TVA).
”În mai puțin de 6 luni de la începerea lucrărilor, 8 străzi au fost deja finalizate. La străzile Alexandru Papiu Ilarian, Mugurel, Gheorghe Magheru și Arțarului lucrările sunt în curs de execuție”, a precizat primarul.
foto: Facebook/ Gheorghe Valentin Rotar
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News