Schimbarea sistemelor de acoperire ale rosturilor de dilatație a Viaductului Aciliu de pe Autostrada A1 avansează rapid, au transmis reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov. 

„Ne folosim de faptul că circulația este închisă complet pe un sens de mers ca să executăm toate lucrările de întreținere, cum ar fi: reparații la partea carosabilă, schimbarea parapetului deteriorat și igienizare.

Publicitate

Vă reamintim că în acest moment circulația este închisă pe sensul Sibiu – Sebeș, pe tronsonul dintre nodurile Săliște și Cunța iar traficul este deviat pe DN1.

După terminarea lucrărilor pe acest sens (peste aproximativ o săptămână), se va închide traficul pe celălalt sens, Sebeș – Sibiu, pentru a permite schimbarea rosturilor de dilatație de la Viaductul Aciliu și pe acestă cale”, au scris joi reprezentanții DRDP Brașov, pe pagina de Facebook.

Publicitate

sursa, foto: DRDP Brașov

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News