Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Lucrările la loturile I și II ale Autostrăzii Sebeș – Turda, ”înghețate” la jumătate. Ce spune CNAIR

sebes turda

Publicat

Drumul tehnic, care urmează în paralel primele două loturi ale autostrăzii Sebeș – Turda, e pustiu. Stratul subțire de zăpadă abia acoperă noroiul moale și cleios de dedesubt, dar arată că nimeni n-a trecut pe acolo în ultimele zile. La zero grade cât măsoară termometrele, lucrările sunt, deocamdată, ”înghețate” în diferite stadii.

a

Întrebați dacă lucrările sunt oprite din cauza lipsei proiectului de buget sau a vremii, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR au transmis că ”nu se lucrează în forță pentru că sezonul de construcții începe oficial în data de 15 martie”. Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a declarat că termenele contractuale de finalizare au rămas cele de la sfârșitul acestui an.

sebes turda lot I

La cum arată anumite porțiuni de pe cele două tronsoane, este greu de crezut că anul 2019 va fi cel în care primele mașini vor circula pe autostradă de la Sibiu la Cluj-Napoca. Ar trebui ca antreprenorii să lucreze într-un an, cât au lucrat în cei 4 anteriori.

În ciuda optimismului șefilor de la CNAIR, care speră că cei 41 de kilometri vor fi dați în folosință anul acesta, reprezentanții Asociației Pro Infrastructura (care monitorizează independent stadiul și evoluția lucrărilor) erau, la sfârșitul anului trecut, ceva mai rezervați.

expropriere

Directorul executiv al Asociaţiei Pro Infrastructura, Ionuţ Ciurea, avertiza la sfârșitul anului trecut cu privire la ritmul în care se desfășoară lucrările, mai ales pe lotul al doilea, care ar permite finalizarea lucrărilor doar spre ultimele luni ale anului 2020.

Lotul I ar putea fi deschis parțial

În ceea ce priveşte lotul I, dacă lucrurile merg bine, circulaţia ar putea fi deschisă, parţial, de la Lancrăm până la Alba Iulia Sud, pe bretelele scurte, apreciază reprezentanții Asociației Pro Infrastructura. Asta în 2019.

sebes turda

Astfel, șoferii care vin de pe Autostrada A 1 Sibiu – Deva nu vor putea intra direct pe Autostrada A 10 Sebeş-Turda. Ei vor trebui să iasă de pe autostradă și să intre din nou printr-un sens giratoriu. Pentru a rezolva această problemă, vor trebui trebui însă finalizate bretelele lungi, însă acolo nici măcar exproprierile nu s-au terminat.

Lotul II, în urmă

Totuși, chiar și un ne-specialist poate observa în teren că lucrările de la lotul I sunt destul de avansate, în raport cu cele de la lotul al II-lea. Primul strat de asfalt acoperă deja mai multe porțiuni, iar antreprenorul Impresa Pizzaroti a avansat mult mai mult în 2018, în raport cu Asocierea Aktor, constructorul lotului al II-lea. De altfel, a reușit chiar să inverseze situația de la începutul anului trecut, când lotul al II-lea era mai avansat.

Între timp, pe lotul al II-lea sunt și alte probleme: compania de construcţii Euro Construct Trading ’98 din Bucureşti, care executa lucrări în asociere cu concernul grec Aktor, a intrat în insolvență.

Dincolo de asta, în aceste zile, pe tronsonul respectiv nu se mișcă nimic. Aici, cea mai grea lucrare este realizarea nodului rutier Alba Iulia Nord (la Pârâul Iovului), unde autostrada va subtraversa drumul național. În zonă, au fost ridicați pilonii pe linia de culoar a Mureșului și s-au făcut lucrări betonate de consolidare, pe partea cu dealul. De menționat ar fi că lotul al II-lea este cel mai lung și totodată cel mai întârziat.

Autostrada Sebeș – Turda – lot 1

Lungime: 17 km

Valoare contract: 541,73 milioane lei

Constructor: Asocierea Impresa Pizzarotti & C SPA Pomponio Constructii SRL

Stadiu fizic: aproximativ 60% (pentru a fi dat în folosință pe porțiunea dintre Lancrăm și Alba Iulia Nord, va trebui să ajungă la 75%).

Termenul estimat de finalizare a lucrărilor: trimestrul IV (noiembrie) 2019

Data începerii lucrărilor: decembrie 2014

Autostrada Sebeș – Turda – lot 2

Lungime: 24,25 km

Valoare contract: 549,33 milioane lei

Constructor: Asocierea AKTOR TECHNICAL SOCIETE ANONYME (AKTOR S.A.) – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L (în insolvență)

Stadiul fizic: aproape 50%

Termenul estimat de finalizare a lucrărilor: trimestrul IV (octombrie) 2019

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement