Actualitate
FOTO: Magazinele din Alba Iulia, pregătite pentru Crăciun. Cum ne putem decora bradul și casa în acest an
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2013/11/IMG_2785.jpg)
Cea mai importantă sărbătoare din fiecare iarnă, dar mai ales cea mai așteptată de cei mici ne bate la ușă. Pe lângă micuții care îl așteaptă pe Moș Crăciun cu scrisorelele deja făcute, comercianții sunt și ei la fel de nerăbdători.
Încă din luna noiembrie, aceștia și-au ticsit rafturile cu tot felul de decorațiuni. Cele mai importante sunt însă vitrinele care ademenesc clienții și care încă de pe acum sunt gata pregătite cu brăduleți, instalații, steluțe și globuri.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/01/Tobimar-Angajari.gif)
Spre exemplu, ornamentele de brad în formă de Moș Crăciun, brazi, reni sau fundițele costă între 2 și 4 lei. Și prețurile la globuri sunt făcute pentru toate buzunarele. Cele mai simple costă 4 lei, iar dacă dorim ceva mai special prețul crește până la 15 lei. Pentru o instalație de pom cu 200 de beculețe vom scoate din portofel minim 20 lei.
Pentru cei care vor să își lumineze casa cu lumânări speciale trebuie să știe că acestea costă în jur de 20 de lei bucata.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/01/artinstall3.gif)
Pentru cei care preferă brazii naturali, amintim că pomii de Crăciun erau vânduți anul trecut cu prețuri cuprinse între 35 lei şi 300 lei: un brad cu înălţimea de 1,2 metri costă 35 lei, iar unul de 5 metri costă 600 lei (preţ negociabil, cu reducere 50%, respectiv 300 de lei). Cei între 2 metri şi 3 metri se vând la preţuri între 50 şi 100 lei, în funcţie de înălţimea de la care au fost tăiaţi.
Pentru a vă putea face o primă impresie despre ofertele aduse de magazinele din Alba Iulia, vă prezentăm o galerie foto cu decorațiunile de iarnă expuse pe rafturi:
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2021/09/sigla_alba24_300-x-92-1.png)