Mai multe străzi din municipiu Aiud urmează să fie modernizate. Lucrările fac parte din proiectul „Modernizare drumuri de legătură la DJ107I - Transalpina de Apuseni - Municipiul Aiud - Partea de Nord”.

Potrivit Primăriei Municipiului Aiud, marți, 20 februarie 2024, a avut loc o întâlnire a executivului local cu reprezentanții firmei care va executa lucrările în cadrul proiectului „Modernizare drumuri de legătură la DJ107I - Transalpina de Apuseni - Municipiul Aiud - Partea de Nord”.

Publicitate

În cadrul proiectului, se vor moderniza următoarele străzi: Țiglăriei, Nicolae Bălcescu, Viilor, Zorilor, Plugarilor, Livezii, Fântânele, Păltiniș, situate la Nord față de DJ107I.

Estimăm începerea lucrărilor în prima parte a lunii martie 2024.

Proiectul este derulat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny și are o valoare totală de 12.075.524,08 lei.

sursa foto: Facebook / Primăria Municipiului Aiud