Mai mulți deținuți ai Penitenciarului Aiud au participat la o slujbă religioasă,  la Capela Penitenciarului Aiud. 

Potrivit reprezentaților Penitenciarului Aiud, miercuri, 22 martie 2023, preoții comunei Mihalț, cărora li s-au alăturat buni credincioși ai comunităților aparținătoare, au răspuns chemării Mântuitorului de a-i căuta pe cei întemnițați.

Publicitate

Astfel, începând cu ora 13:00, la capela Penitenciarului Aiud, aceștia au slujit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, în prezența deținuților care sunt custodiați la regimul de maximă siguranță.

La final, părintele Adrian Silviu Popârlan le-a vorbit acestora despre personajele din Vechiul și Noul Testament, care prin neascultarea poruncilor divine au trădat dragostea lui Dumnezeu și s-au lipsit de căldura și lucrarea harului dumnezeiesc.

De asemenea, deținuții au primit din partea preoților produse alimentare și de igienă.

Publicitate

Cu această deosebită ocazie, preotul capelan Soponaru Marius le-a prezentat oaspeților sala „Petre Țuțea”, dedicată deținuților politici din perioada comunistă și o secție de deținere din cadrul unității, au transmis reprezentații închisorii.