Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Manuscris militar care tratează fortificațiile secolului XVII, prezentat de Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia

Publicat

Biblioteca Batthyneum din Alba Iulia a prezentat un manuscris inedit din colecția impresionantă pe care o deține.

Manuscrisul se numește în original ”Ecole de mars pour apprendre apprendre l ‘art de de fortifier bien un place avec la manie maniere de les attaquer et defendre dedie a son excellence excellence m. Le maarquis d. Philipe Gonzaga, commendant general general de canonier et bombardier a mantove pour s. M. R. R. Et imperialle”.

Potrivit reprezentanților instituției, este un manuscris de început de secol XVIII realizat în cinstea aristocratului Philipe Gonzaga, unul dintre ultimii membri ai acestei familii celebre de Mantua.

Manuscrisul este menționat încă de la început în cataloagele lui Andreas Cseresnyés din anul 1824.

Cu toate acestea, el nu pare să facă parte din colecția cumpărată de episcopul Ignatius de Batthyán de la arhiepiscopul imperial Cristoph Migazzi (1714-1803), ci poate din achiziții încă mai vechi, pe când studia la Roma.

Manuscrisul în limba franceză tratează sistemele de fortificaţii concepute de arhitecții Blaise François Pagan (1604-1665) şi Sébastien Le Prestre de Vauban (1633-1707), folosind inclusiv culori diferite pentru a diferenția parapetele, cunetele, traversele, dar și şanţurile, glacisul și taberele militare.

Familia Gonzaga își inaugurează linia nobiliară încă din secolul al XIV-lea, având printre membrii familiei, conform lui Selwyn Brinton, un sfânt (Aloysius sau Luigi Gonzaga), 12 cardinali și 14 episcopi. Linia se încheie chiar cu acest Filippo (1709-1778), care nu reușește să-și mențină titlul, la moartea tatălui său Giovanni în 1743.

Așadar, Marchizul Philipe, cel căruia îi este dedicat acest manuscris de către un autor necunoscut, era contemporanul episcopului Batthyány (1741-1798).

Mai mult chiar, un fapt surprinzător este căsătoria Marchizului cu contesa Rosalia Batthyány în anul 1729. Poate chiar aceste legături de familie sunt cele care explică prezența manuscrisului în colecțiile Bibliotecii.

Sursă: Batthyaneum

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement