FOTO: Marș USL pro referendum, pe străzile municipiului Alba Iulia. Peste 1.000 de persoane au scandat "Jos Băsescu"
UPDATE, Ora 19.13: Lângă sediul Electrica s-au adunat aproximativ 450 de oameni, "înarmaţi" cu pancarte anti-Băsescu. Aceştia scandează "Jos Băsescu" şi alte lozinci. Sunt prezenţi liderii liberali Teodor Atanasiu, Călin Potor, Simone Albani, Florin Roman şi cei social-democraţi Ioan Dîrzu şi Ovidiu Jidveian, care "conduc" coloana de manifestanţi. După câteva zeci de minute petrecute în Piaţa Consiliului Europei din oraş, protestatarii au urcat pe Calea Moţilor, pe sensul de coborâre.
UPDATE, Ora 20.00: Manifestanţii au intrat pe Bulevardul Transilvaniei. Numărul protestatarilor a fost estimat la 1.500. Scandează „Haideţi cu noi, ca în 22!”, „Nu staţi la balcoane, că muriţi de foame!”, „Băsescu cu ai lui, trădătorii neamului!”.
UPDATE, Ora 20.10: Coloana de protestatari a ajuns în Parcul Unirii şi se vor îndrepta spre centru, pe Bd. Horea.
UPDATE, Ora 20.37: Manifestanţii coboară în centru, pe Calea Moţilor.
UPDATE, Ora 20.45: Coloana de protestatari a ajuns la punctul de pornire din zona "Electrica", unde manifestarea a luat sfârşit.
Întâlnirea dintre liberali, social-democrați și simpatizanții acestora a fost programată de la ora 19.00, în fața sediului Electrica. Traseul stabilit pentru marş este Calea Moților, Bulevardul Revoluției, Bulevardul Transilvaniei și înapoi. Potrivit liberalului Simone Albani, la acțiune au fost aşteptaţi reprezentanți din mai multe localități ale județului, printre care și de la Cugir.
Flavia NICOLAE
Dragoş SUCIU
FOTO: Cosmin NISTOR
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (9)