Duminică a fost cea de-a treia și ultima Zi a orașului Blaj din acest an. Peste 4.000 de blăjeni au înfruntat vremea mohorâtă, iar, mai spre seară, ploaia, pentru a asista la spectacolele organizate pe Câmpia Libertăţii. Au urcat pe scenă Ansamblul folcloric şi grupul de dansatori ”Augustin Bena, Miruna Bianu, Dj Rynno & Sylvia, Ellie White, Blackstar și Iris.

Publicitate

Ziua de duminică a fost sărbătorită așa cum se cuvine de blăjeni, micii și berea au fost la mare căutare, în vreme ce parcul de distracție pentru tineri a fost aglomerat. Atmosfera a fost încinsă de concertul celor de la Iris, după ce DJ Rynno & Sylvia au surprins audiența cu melodii populare și țigănești. Tânăra solistă a interpretat melodii de genul ”Cu ce m-am ales în viață” sau ”Hop, hop, hop”.

Publicitate

Ellie White nu a avut o prestaţie strălucită pe scenă: vocea sa a fost răgușită, în repetate rânduri, iar unele melodii interpretate live au fost departe de cele difuzate pe posturile de radio sau tv. În schimb, interpretarea albaiuliencei Miruna Bianu a surprins plăcut la Zilele Blajului.

Seara s-a încheiat cu concertul celor de la Iris, care au făcut un spectacol extraordinar. Publicul a îndurat frigul de afară, dar și ploaia măruntă și deasă, pentru a-i asculta pe membrii formaţiei care va împlini 35 ani de existență. A urmat un spectacol de lasere (afectat de ploaie și nori) și un foc de artificii grandios.

Publicitate

FOTO: Cătălin Crăciun, Vali Ciontea