Connect with us
Publicitate

ECONOMIE

FOTO: Ministrul Eugen Teodorovici, prezent la inaugurarea STAŢIEI de EPURARE de peste 10 milioane de euro, de la Alba Iulia


Publicat

IMG_2173Noua staţie de epurare a apelor uzate din Alba Iulia – Partoş, o investiţie de peste 10 milioane de euro (suma fără TVA), cofinanţată prin POS Mediu, a fost ianugurată joi, în prezenţa ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. La doi ani după semnarea contractului pentru executarea lucrărilor, staţia va putea deservi până la 84.000 de locuitori pesoane fizice şi agenţi economici din municipiu.

La eveniment au fost prezenţi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, subprefectul Cornel Murg, deputatul PSD Ioan Dîrzu, directorul Apa CTTA Alba, Viorel Lazăr, precum şi consilieri locali şi judeţeni, şi reprezentanţi ai companiei germane care a executat lucrarea.

”Eu nu mulţumesc nimănui, pentru că este obligaţia fiecăruia să-şi facă treaba; a constructorului să muncească pentru ceea ce s-a angajat că va face, echipei de proiect care a contribuit la acest proiect. Deci, mulţumirile din punctul meu de vedere, nu trebuie să fie făcute. Felicitările, da”, a spus ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

”Ce ne dorim este să terminăm în timp util şi celelalte lucrări din judeţ, din oraşele în care lucrările sunt rămase în urmă, şi ne dorim ca pe viitor să avem parte de constructori serioşi, care să-şi respecte partea din proiect,” a declarat preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel.

”Iată-ne astăzi în faţa unui obiectiv care s-a terminat. Este bine pentru municipiu, este bine pentru mediu, este bine pentru toată lumea”, a spus primarul Mircea Hava. Cu privire la viitor, Mircea Hava a declarat că ”proiectele pentru perioada 2015-2020 sunt în stadiu de pregătire şi sunt sigur că vom aplica proiecte, care parte dintre ele, vor fi realizabile”.

”Aveţi o staţie modernă, o staţie automatizată, lucrurile sunt foarte evidente” a spus reprezentantul firmei constructoare.

În martie 2012, reprezentanţii “Apa CTTA” Alba a semnat contractul de peste 10 milioane de euro (fără TVA) pentru modernizarea Staţiei de epurare a apelor uzate din Alba Iulia. Lucrările de execuţie a staţiei de epurare noi au fost contractate de asocierea companiilor germane “Hochtief Solutions” AG şi “Von Roll BHU Umwelttechnik” GmbH.

Staţia a fost realizată în cadrul proiectului “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Alba”, cofinanțat prin Fondul de Coeziune în cadrul Programului Operaţional Sectorial “Mediu”.

Obiectivul principal al contractului a fost refacerea staţiei de epurare a apelor uzate (SEAU) Alba Iulia, pentru conformarea la cerinţele stabilite prin Tratatul de Aderare referitoare la Directiva Consiliului 91/271/CEE din 21.05.1991 privind tratarea apelor uzate orăşeneşti.

Contractul a vizat construcţia complet nouă a SEAU şi demolarea completă a vechii staţii, în condiţiile în care aceasta din urmă era deteriorată şi depăşită, iar calitatea efluentului nu era conformă cu prevederile europene privind tratarea apelor uzate orăşeneşti.

Staţia de epurare a apei uzate existentă în Alba Iulia anterior proiectului includea două staţii în aceeaşi incintă, construite în perioade diferite: staţia veche construită în anul 1965, iar cea nouă (nefinalizată) în anul 1990. Din cauza capacităţii insuficiente a staţiei, circa 30% din apa uzată colectată din municipiul Alba Iulia era deversată direct în râul Mureş. Obiectele existente în cele două staţii erau într-o stare avansată de degradare, astfel că s-a propus construirea unei noi staţii de epurare.

Potrivit documentaţiei, sistemul de canalizare a municipiului Alba Iulia este preponderent un sistem unitar, colectând atât ape uzate menajere, cât şi ape pluviale. Reţelele de canalizare noi construite în Alba Iulia prin intermediul proiectului sunt de tip separativ, colectând numai ape uzate menajere.

Potrivit proiectului, staţia de epurare va putea deservi până la 84.000 de locuitori, persoane fizice şi agenţi economici de pe raza municipiului.

Procesul de epurare biologică avansată utilizat va fi un proces de tratare continuu, cu nămol activat într-o singură treaptă, cu nitrificare-denitrificare şi îndepărtare chimică simultană (şi, opţional, cu îndepărtare biologică avansată) a fosforului. Stabilizarea nămolului se va realiza doar prin fermentare anaerobă.

Nămolul generat în staţia de epurare – în urma stabilizării şi deshidratării – va fi utilizat în agricultură sau depozitat la groapa de gunoi în perioadele în care cererea fermierilor nu acoperă producţia de nămol. Din punct de vedere chimic, se preconizează că nu există riscuri de utilizare în agricultură în ceea ce priveşte conţinutul de metale grele.

Actuala staţie de epurare a fost modificată şi modernizată complet, în locaţia din Partoş în care a mai fost demarată o investiţie similară, abandonată din lipsă de finanţare.

Contractul semnat la 21 martie 2012 a fost pentru suma de 45.792.900 lei (fără TVA), cu data de începere a lucrărilor 23 aprilie 2012 şi de finalizare 23 aprilie 2014, revizuită pentru 13 august 2014. Durata de desfăşurare trecută în contractul semnat acum doi ani a fost de 27,3 de luni pentru execuţia lucrărilor de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, iar perioada de notificare a defectelor de 12 luni până la 18 luni, de la data semnării certificatului de recepţie al lucrării.

“Prinde viaţă un nou obiectiv de investiţii în municipiul Alba Iulia, iniţativă pe care am avut-o în urmă cu câţiva ani şi care răspunde solicitărilor venite din partea albaiulienilor, companiilor sau altor instituţii publice şi private care îşi desfăşoară activitatea aici. Este un obiectiv care pe de o parte susţine calitatea vieţii locuitorilor municipiului nostru şi, pe de altă parte, sprijină mediul de afaceri local. În egală măsură, acest proiect foloseşte resurse materiale, umane locale şi generează beneficii materiale directe bugetului local”, a declarat, la momentul semnării contractului, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.

Firma germană “Hochtief Solutions” AG, câștigătoarea licitației, are sediul la Essen şi a fost fondată în anul 1873, fiind specializată în infrastructură.

Compania “Von Roll BHU Umwelttechnik” GmbH a implementat sistemul de filtrare a apelor reziduale pentru Hong Kong (China) şi pentru oraşe din Germania, Slovenia şi chiar din România şi a patentat sistemul de biofiltrare a apelor uzate, care a fost recunoscut la nivel internaţional ca fiind unul dintre cele mai eficiente procese tehnologice din domeniu.

Investiţia în staţia de epurare a fost completată cu cea de extindere a reţelei de canalizare din Alba Iulia pe 44 de kilometri. Cele două investiţii fac parte dintr-un proiect judeţean mai amplu, de modernizare a reţelei de apă şi canalizare în Alba. Investiţiile publice au vizat oraşele Alba Iulia, Blaj, Câmpeni, Ocna Mureş, Cugir, Sebeş şi Aiud, pentru extinderea reţelelor de canalizare şi construirea unor staţii de epurare.

Valoarea totală a proiectului “Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Alba”, cu durată de finanţare 49 de luni, în perioada 22 noiembrie 2010 – 31 decembrie 2014, este de 378.261.973 lei, din care 348.940.680 lei sumă eligibilă POS Mediu. Suma pentru care a fost semnat contractul este de 341.961.866 lei (98% din valoarea eligibilă).

Proiectul a fost implementat prin intermediul a unei serii de contracte: două contracte de servicii, respectiv unul de asistență tehnică pentru managementul proiectului și unul de asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor; un contract de furnizare vehicule operaționale, 11 contracte de lucrări pentru extinderea și îmbunătățirea infrastructurii pentru apă și apă uzată la nivelul aglomerărilor Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeș, Cugir, Ocna Mureș, Cîmpeni și comuna Sohodol.

Ioana MIHU

FOTO: Camelia TOMA



ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

1 Comentariu

1 Comment

  1. Losenau Custozza

    vineri, 03.10.2014 at 02:35

    Aia cu namolul in agricultura e moarta din fasa! Nici un fermier nu e asa de fraier incat in 4-5 ani sa-si ia definitiv adio de la propriul teren agricol! In 4-5 ani terenul agricol pe care s-a administrat namol de la epurare este complet secatuit de elemente nutritive. Pe langa costurile analizelor de sol si avizelor de la OSPA si Agentia de Protectia Mediului, autorizatie de transport, timpul infinit de asteptare pentru eliberarea autorizatiei de aplicare a namolului pe sol etc. De aia si tarile avansate din Occident au renuntat la a folosi namolul pur in agricultura: ori il transforma in compost, ori il incinereaza sau il duc la groapa de gunoi.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

EDUCAȚIE

Sindicatele din Educație: Există riscul ca şcoala să nu înceapă, dacă nu vor fi majorate salariile profesorilor

Publicat

Este foarte posibil ca școala să nu înceapă dacă Guvernul nu va majora salariile în învăţământ de la 1 septembrie, se arată într-un comunicat al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Potrivit FSLI, anunţul autorităţilor este surprinzător, având în vedere că înalţi demnitari din Guvernul României au afirmat că în Legea bugetului de stat pentru anul 2020 sunt cuprinse sumele necesare pentru această majorare.

„Cu două săptămâni înainte de începerea anului şcolar 2020-2021, Guvernul României propune, prin OUG privind rectificarea bugetară, să nu mai fie acordate majorările salariale prevăzute de lege, măsură care reprezintă o grea lovitură pentru cadrele didactice.

Conform legislaţiei în vigoare, personalul didactic ar fi trebuit să primească, de la 1 septembrie 2020 o creştere salarială medie de 14%, care ar fi însemnat o suplimentare a venitului net cu aproximativ 300 de lei.

Chiar şi această majorare salarială nu ar fi adus nivelul salariilor la cel îndreptăţit, având în vedere importanţa muncii prestate, asta pentru că Legea nr.153/2017 poziţionează personalul didactic mult prea jos în grila de salarizare”, se precizează în comunicat.

FSLI îşi exprimă indignarea faţă de decizia Guvernului de a amâna această creştere salarială, în condiţiile în care nu s-a vorbit nicio clipă despre imposibilitatea de a fi acordată. Ba mai mult de atât, înalţi oficiali au anunţat că această creştere este prevăzută în legea bugetului de stat.

„Considerăm că este o mare greşeală şi o dovadă de lipsă de respect faţă de colegii noştri, mai ales în condiţiile în care cu toţii au depus o muncă fără precedent pentru a asigura tuturor elevilor şanse egale la educaţie, în condiţiile speciale, provocate de noul Coronavirus.

Amintim că pe durata semestrului al II-lea al anului şcolar trecut, efortul fizic şi intelectual al cadrelor didactice a fost foarte mare, în condiţiile în care şcoala s-a făcut online, efort care va creşte în anul şcolar viitor.

De asemenea, atragem atenţia că personalul din învăţământ va fi supus unui risc major de contaminare cu COVID 19, ţinând cont că şcoala se va face faţă în faţă cu elevii”, mai spun sindicatele.

Potrivit acestora, nemulţumirea angajaţilor din educaţie este foarte mare, având în vedere şi faptul că au fost găsite fonduri pentru majorările salariale acordate altor categorii de salariaţi.

„Prin urmare, cerem Guvernului să renunţe la această decizie de a nu acorda majorarea salarială, întrucât semnalele pe care le primim din rândul colegilor noştri arată faptul că este foarte posibil ca deschiderea noului an şcolar să fie pusă sub semnul întrebării, dacă nu vor fi acordate creşterile salariale anunţate”, spun reprezentanţii sindicatelor.

Simion Hăncescu, preşedinte FSLI, precizează că guvernanţii uită că atunci când au făcut apel la angajaţii din sistemul de educaţie să se implice în noul context generat de COVID-19, toţi angajaţii au fost solidari şi s-au implicat astfel încât elevii să nu aibă de suferit, să fie încheiată situaţia şcolară a fiecărui elev şi să fie susţinute examenele naţionale.

„Chiar dacă ne-am temut pentru noi şi pentru familiile noastre, pentru elevi şi pentru familiile lor, nu am lăsat garda jos şi ne-am implicat în toate activităţile solicitate de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Acum, când e rândul cadrelor didactice să îşi primească drepturile, sunt pur şi simplu lăsate în aşteptare, pentru că înaintea lor sunt alţii care contează sau pentru că altele sunt priorităţile bugetare”, a susţinut el.

Nu e doar o încălcare a legii, ci o lipsă de asumare şi o lipsă de respect şi apreciere faţă de o categorie întreagă de oameni care sunt devotaţi faţă de profesia pe care o au, a adăugat liderul sindical.

„Cadrele didactice aşteaptă această majorare nu pentru a o cheltui la cârciumă, dacă ar fi să facem o paralelă cu declaraţia premierului Ludovic Orban, ci pentru a se apropia de un trai normal, la care au dreptul.

Cred cu tărie că aceasta situaţie este încă o dovadă a desconsiderării unui sector de activitate întreg. Guvernul Orban trebuie să găsească soluţii să acorde majorarea salarială începând cu data de 1 septembrie 2020!”, a mai arătat Hăncescu.

Potrivit proiectului de rectificare bugetară publicat joi de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), măsura de aplicare devansată a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022, pentru personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, potrivit prevederilor art.38 alin.(41) lit.c) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, se va aplica de la 1 septembrie 2021.

Sursa: agerpres.ro

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

Gheorghe Beleiu, candidatul PRO România la Primăria Alba Iulia: La ce le folosește unora un vot în PLUS? (P)

Publicat

Gheorghe Beleiu, candidatul Pro România pentru funcția de primar al municipiului Alba Iulia se arată contrariat de modul în care sunt abordate unele sondaje online apărute în spațiul public.

Beleiu susține că profesioniști din domeniul IT&C i-au semnalat că, prin anumite tertipuri tehnice, un utilizator are posibilitatea să voteze cu același candidat de nenumărate ori, influențând rezultatul final în favoarea aceluia.

„Sunt situații când se lansează un sondaj care vrea să măsoare intenția de vot pentru funcția de primar al municipiului sau al orașului X. În mod normal softul dă posibilitatea ca un utilizator să voteze o singură dată apoi, la o nouă încercare să i se comunice printr-un mesaj că s-a votat deja de pe respectivul dispozitiv.

Cu toate acestea, există anumite persoane din anumite partide care încurajează frauda electronică, atrăgând indivizi care știu debloca sistemul de siguranță votând de mai multe ori.

Mă întreb cui servește un rezultat manipulat, care se află departe de adevăr? Și mă mai întreb un lucru, dacă aceste persoane ar avea posibilitatea să voteze la alegeri de mai multe ori, oare ce ar face?”, a declarat avocatul Gheorghe Beleiu.

Pro România Alba

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

Sfânta MARIA MARE. Ce NUME se sărbătoresc în 15 August şi semnificaţiile acestora

Publicat

sfantul

Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica în 15 august, de Sfânta Maria Mare. Dintre aceștia, în jur de 1,8 milioane de persoane sunt femei. Cele mai multe poartă numele Maria (circa 1.400.000), aproximativ 270.000 se numesc Mariana și în jur de 51.000, Marinela.

Citește și MESAJE de Sfânta Maria 2020. Felicitări și urări pentru prieteni, familie şi cunoscuţi, de ziua numelui

Numele Maria provine din ebraică și înseamnă cea iubită, cea îndrăgită.

În aramaică, Maryam inseamna „doamnă”, „stăpână”. După Fericitul Ieronim, în ebraică, numele s-ar compune din mar, ce inseamna „picătura” plus yam ce înseamnă „mare”, deci „picătura de apă de mare”.

Dar numele evreiesc Maryam sau Miryam ar putea fi şi de străveche origine egipteană, trăgându-se din verbul mri, „a iubi”, cu sufixul afectiv ebraic – am, deci „cea dragă”, „cea iubită”.

Alte nume sărbătorite de Sfânta Maria

Alte nume care se sărbătoresc la 15 august sunt:  Mari, Meri, Marioara, Măriuța, Marița, Mara, Mariana, Ana Maria, Marilena, Marina, Marinela, Marița, Marusia, Măriuca, Maricica, Mia, Mimi, Mioara, Marian, Marin, Marinel.

Unele persoane sărbătoresc numele Marius cu ocazia Sfintei Maria, altele nu. Unii zic că “Marius” este un derivat din Maria, alţii că nu are nici o legătură şi că vine de fapt de la zeul Mars şi asta face din ei adevăraţi războinici.

Răspândit în aproape toată Europa, dar mai ales în Italia, Franţa, Spania şi Portugalia, numele de Marius reproduce vechiul nume gentilic roman – Marius.

Acest nume a devenit celebru în epoca republicană datorită lui Caius Marius, un vestit om de stat şi comandat militar. Încercând să lămurească pe deplin originea şi semnificaţia acestui nume, cercetătorii au ajuns la concluzia că el se apropie de cuvântul etrusc “maru”, care era numele unei funcţii şi care iniţial a avut înţelesul de “om, individ”.

Există păreri care susţin că el ar putea fi apropiat şi de radicalul indo-european “mer mor”, cu înţelesul de “bărbat tânăr, femeie tânără”, care se întâlneşte şi în limba latină “maritus” (“căsătorit, soţ”, de la verbul “marito” – “a se căsători”).

Contrar aparenţelor, numele de Marius nu are nicio legătură cu binecunoscutul nume de Maria, aşa cum greşit se crede.

Acest nume nu îşi datorează recunoaşterea datorită influenţei creştine, ci mai ales datorită faptului că a fost reluat direct din istoria romană în epoca Renaşterii şi a devenit rapid foarte utilizat în perioada revoluţiilor democratice bugheze (mai ales din Franţa).

 

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Opticline devine ”Dr. Holhoș – Rețea de oftalmologie” (P)

Publicat

„Dr. Holhoș – Rețea de oftalmologie” este noul nume al rețelei Opticline – Dr. Holhoș Teodor. Prezentă de aproape 10 ani în județul Alba, rețeaua fondată de medicul chirurg oftalmolog, dr. Teodor Holhoș, s-a dezvoltat în ultimii ani la nivel regional, numărând în prezent 3 clinici în 3 județe și 12 optici medicale.

Noua identitate Dr. Holhoș se aliniază cu viziunea de dezvoltare pe termen lung, aducând o nouă imagine de brand, un nou nume și un nou design interior.

În spate este aceeași echipă de profesioniști, în frunte cu dr. Teodor Holhoș, care are alături acum o echipă de medici oftalmologi, pentru realizarea consultațiilor de specialitate. Toate intervențiile chirurgicale sunt efectuate în continuare doar de către dr. Holhoș.

Noua identitate pune în centrul atenției noul nume, și incorporează valorile brandului actual, având în vedere și viitoarele proiecte care includ realizarea unui spital oftalmologic privat, în Alba Iulia, și extinderea rețelei și în Sibiu.

”Noua identitate vine ca o continuare firească a dezvoltării rețelei noastre. Echipa de medici a crescut concomitent cu creșterea cererii de servicii oftalmologice de specialitate, iar toate acestea trebuie să se reflecte și în imaginea pe care o proiectăm. Suntem mândri de ceea ce am realizat în aproape 10 ani și suntem deosebit de bucuroși de numărul mare de pacienți care văd bine cu ajutorul nostru – peste 52.000 pacienți în total, și peste 10.000 operații efectuate până acum. Sunt cifre care ne motivează în fiecare zi, și care susțin noua imagine Dr. Holhoș.”, a declarat dr. Teodor Holhoș.

Prima locație semnată cu noul nume și design este noua optică medicală de la Aiud, un proiect început acum câteva luni. Cu un sediu nou și un spațiu mai generos decât prima optică deschisă în Aiud, noua locație va oferi servicii de consult oftalmologic, în premiera la Aiud, pe lângă cele de consult optometric. Doamna doctor Alexandra Ticle, medic oftalmolog și oftalmopediatru va oferi consultații de specialitate pacienților din Aiud. De asemenea, punem la dispoziția pacienților noul standard în tehnologia de măsurare a dioptriilor, precum și aparatură de înaltă precizie pentru verificarea parametrilor ramei de ochelari.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate