Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Ministrul Familiei, Natalia Intotero, implicată într-un grav accident de circulație. Mașina în care se afla s-a răsturnat

Publicat

Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a fost implicată marți, 27 august într-un grav accident de circulație. Accidentul s-a produs e Valea Oltului. Conform unor surse din Poliție, citate de hotnews.ro mașina în care se afla Intotero a fost lovită violent de un alt autoturism, apoi s-a răsturnat.

La volanul mașinii în care se afla Natalia Intotero se afla un șofer al SPP, iar în autoturism se mai afla un agent de pază și protecție. De asemenea mașina nu avea pornite semnalele acustice și luminoase.

Autoturismul în care se afla Intotero aparține SPP. Accidentul a avut loc în jurul amiezii pe DN 7, în localitatea Racovița din județul Vâlcea.

„Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit că o femeie de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 32 de ani.

Natalia Intotero preluată cu o ambulanță pentru a fi dusă la spital

În urma coliziunii, o femeie care se afla într-unul dintre cele două autoturisme a fost preluată de o ambulanță pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis Poliția Vâlcea, printr-un comunicat de presă.

Surse din Poliție au mai declarat pentru HotNews.ro că persoana preluată de ambulanță este ministrul Familiei, Natalia Intotero. Aceasta era pasager în mașina izbită de autoturismul condus de șoferița de 41 de ani.

Natalia Intotero nu a suferit răni vizibile, însă a fost dusă la spital, aceasta fiind procedura SPP, au mai spus sursele citate de ziarele centrale.

Ce spun reprezentanții SPP

Potrivit SPP, persoanele aflate în autoturismul SPP, şoferul, aghiotantul şi demnitarul sunt bine. Pentru a fi evaluată starea de sănptate a persoanei aflate pe bancheta din spate, s-a decis, conform procendurilior SPP, verificarea acesteia într-o unitate medicală, Toate persoanele aflate în autoturism purtau centură de siguranţă, iar maşina circula regulamentar, au precizat reprezentanții SPP, citați de digi24.ro 

sursă foto: Facebook, Stirile Antena 3 DEVA/ sursă citată, Aly Marya (profil de Facebook).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement