Eveniment
FOTO: Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, implicat într-un accident rutier. Mașina în care se afla a lovit un alt autoturism

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost implicat luni dimineaţa într-un accident rutier, informează ministerul de resort, care precizează, însă, că demnitarul nu se afla la volan în momentul producerii evenimentului rutier.
UPDATE: Ministrul Transporturilor a fost cel care a ajuns la spital în urma accidentului rutier de luni dimineaţa. Medicii i-au pus mâna stângă în ghips.
„În cursul zilei de astăzi (luni, n.r.), autovehiculul în care se afla ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a fost implicat într-un eveniment de circulaţie. Menţionăm că ministrul Transporturilor nu conducea respectivul autoturism. Instituţiile abilitate desfăşoară cercetări cu privire la circumstanţele producerii evenimentului respectiv”, se arată în informarea transmisă de MT.
Accidentul a avut loc în apropierea Gării de Nord în timp ce ministrul se deplasa către sediul Guvernului.

Potrivit Poliţiei Rutiere, luni dimineaţa în jurul orei 10.00, s-a produs un accident rutier pe Strada Alexandru Ioan Cuza/Str. Iacob Negruzzi, în care au fost implicate 2 autoturisme în mişcare şi 4 staţionate.
„În urma evenimentului rutier, a rezultat o victimă, bărbat în vârstă de 36 de ani, pasager intr-unul dintre autoturisme. Se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului rutier. Conducătorii auto au fost testaţi, rezultatul fiind 0”, precizează Poliţia Rutieră.
sursa: romania24.ro, agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News