Actualitate
FOTO: Misiune deosebită a pompierilor la Alba Iulia. Au participat la cinstirea moaștelor Sfântului Ierarh Iosif cel Nou

Pompierii militari din Alba Iulia au participat sâmbătă la o misiune mai deosebită: cinstirea moaștelor Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș.
Evenimentul a fost prilejuit de aducerea la Catedrala Alba Iulia a raclei cu sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul pompierilor români.
După ce a slujit inclusiv la Muntele Athos, la vârsta senectuții s-a retras lângă Mănăstirea Vatopedu, însă a fost chemat de românii din Banat să le fie mitropolit. În 1650, de sărbătoarea Sfântului a fost hirotonit mitropolit al Banatului. A păstorit credincioșii din Banat timp de 3 ani.

În această calitate a săvârșit alte minuni, printre care stingerea unui incendiu ce cuprinsese o parte a Timișoarei. „Ieșind din biserică cu Sfintele Taine în mâinile sale și rugându-se cu lacrimi, îndată a trimis Dumnezeu o ploaie puternică și s-a stins focul.”
Pentru faptele enumerate mai sus, a fost desemnat Patronul spiritual al Pompierilor din România.

”Ca pompieri, suntem chemați să fim salvatori, iar astăzi am simțit o legătură puternică cu cel care ne ocrotește. Să ne inspirăm din exemplul său de dăruire și să ne dedicăm în continuare slujirii aproapelui”, transmite ISU Alba.
foto: ISU Alba
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News