La Teiuş a fost organizat sâmbătă un moment comemorativ care deschide seria celor dedicate Zilei Naționale a României. Pentru locuitorii oraşului, data de 30 noiembrie ȋnseamnă și cinstirea tânărului de 24 de ani Ion Arion, ucis ȋn gara din Teiuș, în 1918, ȋn timp ce se afla ȋn trenul care ȋl ducea la Alba Iulia, la Marea Adunare Naţională.

Publicitate

La evenimentul de sâmbătă au fost prezenți primarul Mirel Hălălai, directorul Liceului din oraş, Octavian Rusu, directorul adjunct al unităţii de învăţământ, Lacrima Ungur, consilieri locali, preoți din localitate, cadre didactice, elevi, invitați din rândul personalităților.

A avut loc o slujbă comemorativă, oficiată de preoții din Teiuș, o prezentare a importanței acestei zile și a celui care a fost Ion Arion, susținută de profesorul de istorie Nicoleta Cȋmpean, două momente artistice susținute de eleve ale liceului, Alexandra Trif și Alexandra Negru, o depunere de coroane.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Citeşte şi DOCUMENT: Dosarul primului martir al Unirii de la 1918, asasinat în gara din Teiuș. Ancheta morții lui Ion Arion – stegarul României Mari