Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Moș Crăciun i-a vizitat pe copiii de la Centrul zi „Sfânta Irina” din Blaj. Serbare şi cadouri de sărbători

Publicat

poza sfanta irina craciun 3Prichindeii de la Centrul zi pentru copii antepreşcolari „Sfânta Irina” din Blaj l-au aşteptat şi în acest an cu emoţie şi bucurie pe Moş Crăciun, care i-a vizitat zilele trecute aducându-le multe daruri. Nerăbdători să-l întâlnească pe Moş Crăciun, copiii au învăţat poezii, colinde, cântecele şi dansuri pe care le-au prezentat în faţa moşului într-o serbarea de final de an. Ca în fiecare an, Moş Crăciun a venit cu sacul plin de cadouri pentru cei mici, fiind sprijinit în acest an de către compania Star Transmission şi Primăria municipiului Blaj.

„Dorim să mulţumim celor care în fiecare an se gândesc la copilaşii din cadrul Centrului zi „Sfânta Irina” din Blaj şi ne sprijină în a le îndeplini cea mai mare dorinţă, respectiv să îl întâlnească pe Moş Crăciun. La ceas de sărbătoare creştină, când colindele ne încălzesc sufletul cu bucuria Crăciunului, dorim tuturor celor care ne susţin activitatea, colaboratorilor noştri şi părinţilor, sănătate, pace şi bunăstare” a spus părintele Vasile Seicean, coordonatorul acestui centru.

Înainte de Sfânta Sărbătoarea a Crăciunului, micuţii de la Centrului de zi pentru copii antepreşcolari „Sfânta Irina” au primit şi vizita unui grup de copii cu dizabilităţi, beneficiari ai Serviciului de Ajutor Maltez Blaj. Copiii au învăţat împreună colinde şi poezii de Crăciun, au confecţionat brăduleţi, clopoţei şi au pictat globuleţe pe care ulterior le-au folosit pentru a împodobi bradul de Crăciun. Acţiunea a fost coordonată de psihologul-logoped Dana Catrinoiu, copiii fiind ajutaţi în la activităţi de educatorul Irina Daniela Dodu si de ergoterapeutul Serviciului de Ajutor Maltez Adriana Belu.

Aproximativ 40 de copii din Blaj cu vârsta între 0 şi 3 ani beneficiază de serviciile Centrului de zi pentru copii antepreşcolari „Sfânta Irina”, fiind înfiinţat ca un centru pilot la nivelul reţelei sociale a Patriarhiei Române. Centrul funcţionează din vara anului 2012 în cadrul reţelei social-filantropice a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei fiind coordonat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Acesta vine în sprijinul părinţilor care locuiesc pe raza municipiului Blaj şi au o situaţie socio-economică dificilă, oferind o alternativă pentru îngrijirea şi educarea copiilor cu vârste cuprinse între 0 – 3 ani. Copiii sunt îngrijiţi 10 ore pe zi, primesc două mese principale şi două gustări, igienizare corespunzătoare, au program de odihnă, activităţi educative cu caracter ludic, activităţi de socializare şi integrare, de recreere, evaluare psihologică periodică a dezvoltării cognitive şi intervenţie logopedică. De asemenea, părinţilor li se oferă servicii de consiliere socială şi psihologică, informare, mediere în relaţiile cu serviciile sociale şi instruire în ceea ce priveşte educarea şi îngrijirea corespunzătoare copilului mic.

Vezi MESAJE DE ANUL NOU 2017: SUTE de URĂRI de ANUL NOU pentru cei dragi. SMS cu FELICITĂRI pentru 2017. MESAJE frumoase de REVELION

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement