Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Moș Crăciun și-a trimis ajutoarele sale pentru a împărți daruri în casele din cadrul DGASPC Alba

Publicat

În casele din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, pregătirile pentru marea sărbătoare sunt aproape gata. Copiii/tinerii şi persoanele adulte cu dizabilităţi, s-au pregătit și au confecționat felicitări și ornamente pentru împodobirea bradului și a camerelor unde locuiesc, au învățat și repetat colinde. Magia Crăciunului se simte peste tot, iar Moș Crăciun și-a trimis deja ajutoarele sale pentru a împărți daruri pentru toți cei care îl așteptă cu nerăbdare.

„Vine Crăciunul! Bucuria Crăciunului luminează ferestrele sufletului nostru, deoarece adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă să prețuiești pacea, credința, smerenia, înțelegerea și bunăvoința, să oferi și să dăruiești necondiționat.

Este important ca darul să vină din inimă, să fie oferit cu drag și atunci va ajunge acolo unde trebuie, unde este nevoie de el, iar simplul fapt de a dărui fără a aștepta recunoștință ne face mai buni, mai înțelepți, mai atenți la noi înșine și la cei din jurul nostru.

Cele mai frumoase cadouri nu le găsim sub bradul de Crăciun, cele mai frumoase cadouri sunt în inima și în gândurile noastre. Faptele și gândurile noastre bune, alături de mirosul de cozonaci și acordurile de colinde tradiționale creează o atmosferă de sărbătoare, ne face să fim puțin mai optimişti, mai veseli și mai încrezători în viitor.

Sărbătoarea nașterii Domnului Isus Hristos și activitățile desfășurate în casele noastre, le amintesc beneficiarilor că nu sunt singuri, că sunt parte din viața noastră, din munca noastră, din familia noastră.

Pe această cale, mulțumim tuturor colaboratorilor și partenerilor instituției noastre care ne-au sprijinit și se implică în ajutorarea semenilor ori de câte ori este nevoie. Suntem recunoscători tuturor că Moș Crăciun continuă să vină în fiecare an încărcat de daruri pentru toți beneficiarii sistemului de protecție socială, dovedind dragoste şi omenie.

În fiecare an, spiritul Crăciunului renaște în sufletul nostru și trebuie să-l primim cu bucurie, cu pace, cu înțelegere, cu smerenie, cu casele și sufletele curate și împăcate. Sărbătorile Crăciunului si Anului Nou să vă aducă tot ce-i mai bun pe lume, multă iubire, fericire și sănătate”, a transmis directorul general DGASPC Alba, Frăcea Valentin-Ioan.

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax