Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Moșul le-a adus “Cozonacul de Crăciun” copiilor de la Liceului Teoretic Teiuş şi Şcoala şi Grădiniţa din Căpud. 94 de pachete oferite celor mici

Publicat

IMG_20161222_105640Moș Crăciun a ajuns anul acesta mai repede în Teiuș, acolo unde i-a vizitat pe  elevii din ciclul primar al Liceului Teoretic Teiuş şi de la Şcoala şi Grădiniţa din Căpud. Moșul a venit cu 94 de pachete pregătite de 20 de spiriduși voluntari. Acțiunea a încheiat campania “Cozonacul de Crăciun” , organizată an de an la Teiuș.

Cei 20 de voluntari ai campaniei au pregătit 94 de pachete pentru elevii din ciclul primar al Liceului Teoretic Teiuş şi de la Şcoala şi Grădiniţa din Căpud. Fiecare copil a primit fructe, ciocolată, napolitane, biscuiţi, suc, o cărticică de colorat şi creioane colorate, precum şi tradiţionalul cozonac, cel care dă numele campaniei.

Această campanie se desfăşoară în Liceul Teoretic Teiuş din iarna anului 2002, membrii Consiliului Elevilor de atunci au considerat că fiecare copil, indiferent de situaţia materială, trebuie să aibă pe masa de Crăciun cel puţin un cozonac. Tradiţia campaniei de Crăciun s-a transmis din generaţie în generaţie, an de an membrii Consiliului Elevilor fiind iniţiaţi de colegii mai mari în organizarea activităţilor caritabile specifice acesteia.

Anul acesta numărul beneficiarilor identificaţi de cadrele didactice din ciclul primar a fost mai mare ca în anii anteriori, fapt pentru care misiunea voluntarilor de a strânge fondurile necesare realizării pachetelor a devenit mult mai dificilă. În scopul atingerii obiectivelor campaniei, în data de 16 decembrie 2016 a fost organizat un târg de Crăciun la care elevii unităţii de învăţământ au vândut obiecte specifice sărbătorilor de iarnă, confecţionate de ei. Deşi produsele realizate de elevi au fost apreciate de cumpărători, suma strânsă a fost insuficientă. Campania a fost susţinută şi de partenerii proiectului: Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Primăria Teiuş, Poliţia Teiuş, Clubul Rotary din Teiuş şi Asociaţia de părinţi ai elevilor teiuşeni.

Pentru realizarea celor 94 de pachete voluntarii campaniei au sensibilizat comunitatea teiuşeană. Agenţii economici locali s-au implicat în strângerea sumei necesare. Trebuie spus că pe lângă aceştia au dorit să ajute şi alţi locuitori ai oraşului: angajaţi ai unor instituţii, părinţi ai elevilor, sau simpli trecători ce au aflat de acţiunea elevilor.
Iată câteva impresii ale voluntarilor :
– “Această campanie a fost uimitoare, deoarece am putut să ajutăm copiii nevoiaşi şi le-am putut face un Crăciun mai bun. Sper ca şi în anii viitori să facem acest lucru.”
– “A fost o experienţă minunată şi mă bucur foarte mult că am participat. Nu pot să exprim prin cuvinte ce am simţit. Sunt fericită că am putut să-i ajut pe cei mai puţin norocoşi.”
– Mă bucur că am putut aduce puţină fericire în sufletul copiilor. Erau foarte drăgălaşi atunci când povesteau cu Moşul. Sigur o să particip şi la anul. Crăciunul vine parcă altfel dacă ştii că ai putut ajuta.”

VEZI:  MESAJE de CRĂCIUN 2016. Urări de Sărbători pentru cei dragi. 150 de Mesaje de Crăciun. SMS pentru rude, colegi, șefi sau prieteni

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax