Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Mugurii Crucii Roșii, 16 echipaje de preșcolari din județul Alba au participat la un concurs de educație pentru sănătate

Publicat

Crucea Roșie Română Filiala Alba a organizat, miercuri, 10.04.2024, la Palatul Principilor din Alba Iulia, o nouă ediție a concursului de educație pentru sănătate și prim ajutor „Mugurii Crucii Roșii”.

Evenimentul a reunit zeci de copii din grădinițele din județul Alba, fiind organizat în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată”, Primăria Municipiului Alba Iulia, Direcția de Sănătate Publică Alba și Inspectoratul Școlar Județean Alba.

Concursul „Mugurii Crucii Roșii” se adresează copiilor preșcolari, în scopul formării deprinderilor de igienă personală și a însușirii cunoștințelor privind educația pentru sănătate și primul ajutor.

Echipajele, formate din câte 3 copii preșcolari, au trebuit să își demonstreze pregătirea în cadrul unor probe care au vizat cunoștințe privind alimentația sănătoasă, importanța mișcării și a activității sportive, igiena, precum și cunoașterea unor reguli de bază în acordarea primului ajutor.

Mugurii Crucii Roșii: 16 echipaje din tot județul Alba

Anul acesta au participat 16 echipaje, din grădinițe din municipiile și orașele județului Alba, respectiv:

  • Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” Alba Iulia,
  • Grădinița cu Program Prelungit nr. 8 Alba Iulia,
  • Grădinița cu Program Prelungit nr. 11 Alba Iulia,
  • Grădinița cu Program Prelungit Step by Step nr. 12 Alba Iulia,
  • Grădinița cu Program Prelungit Nr. 13 Alba Iulia,
  • Grădinița cu Program Prelungit nr. 16 Alba Iulia/ Grădinița cu Program Normal Bărăbanț,
  • Grădinița cu Program Prelungit „Scufița Roșie” Alba Iulia,
  • Grădinița cu Program Normal „Licurici” Alba Iulia,
  • Școala Primară „1 Decembrie 1918” Alba Iulia/ Grădinița „Lumea Ștrumfilor”,
  • Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Aiud,
  • Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Copiilor” Blaj,
  • Școala Gimnazială „Singidava” /Grădinița cu Program Prelungit „Prichindel” Cugir,
  • Grădinița cu Program Prelungit „Peștișorul de aur” Zlatna,
  • Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 Ocna Mureş,
  • Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 Sebeş,
  • Liceul Tehnologic Sebeș/Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Sebeş.

Concursul a fost coordonat de Aurora Vârtei, directorul Grădiniței cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” Alba Iulia, ajutată de colegele ei Liliana Maria Rodean, Cristina Apolzan și Ioana Jitaru.

În final, în urma evaluării realizate de juriul competiției, toți copiii au fost declarați câștigători și au primit diplome, respectiv premii constând în fructe, produse de igienă și mini-truse de prim ajutor.

„Concursul „Mugurii Crucii Roșii” este una dintre cele mai longevive competiții de educație pentru sănătate și prim ajutor, destinate copiilor din România.

 

Concursul completează o altă competiție a Crucii Roșii Române, „Sanitarii Pricepuți”, ambele având ca scop dezvoltarea deprinderilor de igienă și însușirea cunoștințelor privind educația pentru sănătate și primul ajutor.

Pe această cale, le mulțumim tuturor cadrelor didactice implicate, care au pregătit echipajele cu responsabilitate și devotament, iar copiilor le transmitem multe felicitări pentru modul în care s-au prezentat la concurs”, a spus Adrian Ionel Dușa, directorul Crucii Roșii Române Filiala Alba.

Foto: Crucea Roșie Filiala Alba

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement