Connect with us
Publicitate

EDUCAȚIE

FOTO: O absolventă a Colegiului Militar Alba Iulia, admisă pe primul loc la specializarea Radiolocație de la Academie

Publicat

Ancuța Rusu, o absolventă a Colegiului Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia, a fost admisă pe primul loc la specializarea Radiolocație, de la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, Brașov.

”Ca să ajungi acolo unde ți-ai propus este nevoie de multă muncă, efort susținut, încredere în forțele proprii și ambiție. Ai nevoie de un mediu potrivit, dar și de persoane care te pot sprijinii să îți atingi obiectivele. Acesta este și cazul absolventei noastre, Ancuța Rusu care a fost admisă prima la specializarea Radiolocație la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, Brașov, pe locurile alocate pentru colegiile naționale militare. Ancuța spune că reușita sa este rodul mult așteptat al muncii depuse în colegiul militar, care a reprezentat pentru ea locul în care s-a dezvoltat și s-a autodepășit”, transmit reprezentanții colegiului.

Ancuța spune că nu a fost surprinsă de rezultatul obținut.

„Reușita mea, de a fi admisă pe prima poziție din clasament la specializarea Radiolocație, nu poate fi descrisă decât într-o manieră simplă. Ea nu este un eveniment surprinzător nici pentru mine, nici pentru cei din jurul meu, este rodul mult așteptat al muncii asidue și al efortului susținut, depuse pe parcursul celor patru ani petrecuți în Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”. Acesta din urmă a reprezentat pentru mine nu numai locul pe care l-am considerat “acasă” pentru o perioadă semnificativă din viața mea și unde am întâlnit oameni dragi sufletului meu, ci și un mediu propice descoperirii de sine, dezvoltării și autodepășirii”, spune Ancuța.

Pentru a-și continua pregătirea după absolvirea colegiului militar, Ancuța s-a îndreptat spre Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, Brașov, alegând specializarea Radiolocație. Consideră că este domeniu potrivit care îi va testa și dezvolta potențialul și aptitudinile.

„De ce Radiolocație? Este o întrebare care mi-a fost adresată adesea. Ageră și dinamică din fire, mereu am visat la un domeniu care să îmi antreneze și să îmi pună la încercare potențialul și aptitudinile. Astfel, consider că am făcut un prim pas în direcția potrivită mie. Privesc încrezătoare spre viitor și aștept cu entuziasm să îmi încep activitatea la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, a mărturisit Ancuța.

sursă: Facebook (Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” Alba Iulia)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax