Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: O delegație a membrilor Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului landului Brandenburg, în vizită la Sebeș

Publicat

Marți, 14 mai 2024, Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a avut plăcerea de a primi, în Aula Primăriei, o delegație a membrilor Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului Landului Brandenburg.

Aceasta a fost condusă de Barbara Richstein, Vicepreședintele Parlamentului Landului Brandenburg și Matthias Stefke, Vicepreședintele Comisiei Afaceri Europene și Politică de Dezvoltare a Landului Brandenburg.

Delegația germană a vizitat Liceul Tehnologic Sebeș, unitate de învățământ profesional, inclusiv în sistem dual, construcție nouă finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și Liceul German.

În cadrul întâlnirii, au fost abordate teme de interes comun precum dezvoltarea comunității locale și impactul pozitiv al investițiilor germane în zonă. De asemenea, un subiect important pe agenda de lucru a fost și formarea profesională în sistem dual, după modelul german și oportunitățile de finanțare europeană pentru educație prin Programul Regiunea Centru 2021-2027.

Evenimentul se datorează parteneriatului solid dintre Regiunea Centru și Landul Brandenburg. Are ca obiectiv principal prezentarea exemplelor de succes din Regiunea Centru în implementarea proiectelor de dezvoltare regională, finanțate prin Programul Operațional Regional și cooperării bilaterale dintre Germania și România, în special între Landul Brandenburg și Regiunea Centru.

Comunicat Primăria Sebeș

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement