Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: O firmă care nu a reparat străzile după lucrări efectuate la Alba Iulia, AMENDATĂ cu 10.000 de lei de Primărie

Publicat

Biroul Disciplina în Construcții, din cadrul Poliției Locale Alba Iulia, a aplicat două amenzi, de câte 5.000 de lei fiecare, unei firme care a efectuat lucrări pe străzile Vasile Goldiș, Arnsberg și Cloșca. Asta, fără ca, ulterior, să readucă perimetrele unde a intervenit la stadiul inițial, lucru prevăzut în contractul semnat cu municipalitatea, a transmis viceprimarul Emil Popescu.

„Fac un nou apel către companiile care desfășoară lucrări pe domeniul public de a respecta obligațiile care le revin. În caz contrar, singura soluție pe care administrația locală o are la dispoziție este aceea de a aplica sancțiuni.

Dau asigurări că echipele de control ale Primăriei se află, zilnic, pe teren și urmăresc felul în care se desfășoară fiecare lucrare aflată în derulare. De asemenea, le mulțumesc cetățenilor care ne aduc în atenție orice aspect care nu este în concordanță cu prevederile legale”, a scris Emil Popescu, pe pagina de Facebook.

sursa, foto: Emil Popescu

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Biciclistu’

    marți, 08.08.2023 at 15:10

    Domnu’ vice, va rog sa vedeti si trotuarul din fata parculetului japonez vis a vis de HCC, unde cica s-a reparat iar dalele s-au scufundat dupa prima ploaie… era sa-mi sparg capul aseara cand am trecut cu bicicleta pe acolo… asa ca sunt curios cum va fi peste un an dupa ce repara firma din SM

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement