Actualitate
FOTO: Obiceiul „Păştenilor” păstrat la Vinerea în Joia Mare. Povestea tradiţiei păstrate de localnici din 1848
Obiceiul “Păştenilor” din localitatea Vinerea are loc, în fiecare an, în Joia Mare, a doua zi după ce aceeaşi manifestare s-a desfăşurat la Cugir.
În acest an, au fost prezenți un număr de 43 de „păşteni” din localitatea Vinerea.
Aceştia s-au pregătit pentru pregătirea sfintelor „paşti” cu ciubere, lumânări, desagi, vin şi pâine pentru ca în noaptea Învierii să fie oferite celor prezenţi la slujbă.
Evenimentul a început la ora 08.00, când „păștenii”s-au adunat la Biserica „Sfântul Nicolae”din localitatea Vinerea , pentru organizarea cu prapori şi drapelul național.
Citește și MESAJE de PAŞTE 2021: Cele mai frumoase gânduri pentru urări și felicitări la prieteni, familie şi colegi, de Învierea Domnului
Apoi, cu doi pășteni în faţă, care duc unul steagul național, iar celălant steagul Uniunii Europene alaiul, împreună cu soborul format din cei doi preoți parohi au pornit de la biserică spre gazda sărbătorii de anul acesta.
La casa gazdei, preoții au oficiat o slujbă de sfinţire a pâinii şi vinului care va fi oferit în Noaptea de Înviere credincioșilor prezenți. Ulterior, s-au întors în aceeaşi procesiune la biserică, unde s-a oficiat slujba specifică evenimentului, de părintele paroh Mircea Moșneag și preotul paroh Adrian Cebotari.
În grupul acestora este respectată o ordine strictă, care a dăinuit de la primul astfel de eveniment, din 1948: bărbaţii care au pe umăr desagii noi în care se află pâinea care urmează a fi sfinţită sunt în faţa alaiului, urmaţi de câte două “păştene”, care poartă un ciubăr împodobit cu flori. Pâinea, adusă în desagi, se pune în altar, în suporturi speciale, iar sâmbătă seara, păştenii – doar bărbaţii – taie pâinea, o pun în ciubere, iar vinul se pune în noaptea Învierii.
Cei 43 de pășteni s-au împărțășit pe rând și a avut loc un părăstas în amintirea celor care au decedat în cursul anului dintre pășteni. După ce slujba a luat sfârşit, fiecare participant a primit din partea organizatorilor câte un colac, o lumânare şi un câte un pahar de vin, spre pomenirea celor decedați.
Istoricul obiceiului „Păștenilor” de la Vinerea
La Vinerea, pregătirile pentru Paştile anului care urmează încep din vreme, încă de la prima duminică după Rusalii, când se întruneşte leatul. Vinerenii care împlinesc în anul care vine 60 de ani primesc o importantă menire: aceea de a pregăti cum se cuvine Sfintele Paşti. Însă misiunea „păştenilor”, cum sunt numiţi cei care împlinesc 60 de ani – atât bărbaţi cât şi femei – nu se încheie aici, ci în duminica Tomii, prima de după Sfintele Paşti.
Atunci se reîntâlnesc şi hotărăsc ce vor lăsa, spre pomenire, bisericii şi întregii comunităţi: o troiţă, veşminte pentru preoţi sau alte lucruri necesare.
Până în anul 1948, cheltuiala pentru pregătirea Paştilor (pâine, vin, ciubere noi din lemn de brad) era făcută, pe rând, de una din familiile înstărite ale localităţii. După acel an, preotul de la aceea vreme Ioan Sabău, de comun acord cu membrii comitetului bisericesc şi cu membrii comunității locale a satului, a hotărât ca această cheltuială să fie făcută de cei care împlinesc 60 de ani.
Cei aleși pentru a fi pășteni stabilesc toată rânduiala. Aceștia decid cine să fie gazda, iar aici se vor întâlni, cel puţin o dată pe lună, pentru a discuta. Tot la casa gazdei în miercurea şi în joia din Săptămâna Patimilor, vor pregăti cum se cuvine cele necesare Sfintelor Paşti. Pentru a nu exista discuţii, gazda este aleasă într-un an dintr-un capăt al satului, iar anul următor, din celălalt.
La manifestarea de joi au participat vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Roman, primarul orașului Cugir,Adrian Teban,d irectoarea Casei de Cultură Cugir, prof. Rodica Florea.
Sorin GIURCĂ
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News