Eveniment
FOTO: Obiecte, elemente și înscrisuri, descoperite în timpul lucrărilor la Palatul Principilor din Alba Iulia
În timpul lucrărilor care se execută la Palatul Principilor Ardealului au fost descoperite obiecte, elemente sau înscrisuri care prezintă o provocare pentru istorici, arheologi, restauratori. Palatul Principilor Ardealului din Alba Iulia este cea mai mare reședință administrativa istorică din Transilvania.
Potrivit viceprimarului Marius Filimon, au fost descoperite și restaurate secvențe din decorațiile încântătoare ale pereților interiori, cu scene picturale. Flori și elemente vegetale, păsări și scene de vânătoare sau peisaje viu colorate, au animat acum 4-5 veacuri palatul. Toate acestea au fost găsite sub straturile de tencuială din diverse perioade ale existenței palatului.
Au fost descoperite multe ancadramente de piatră, care arată interesul deosebit manifestat de cei care au patronat acest palat, în decorarea sa cu cele mai impunătoare elemente arhitecturale, la parter fiind surprinse și ancadramente gotice, urmate firesc de cele renascentiste, care domină apoi, etajele Palatului. Se pot vedea fragmente de blazoane, inscripții sau chiar vechi feronerii ale ferestrelor și ușilor, alături de ancadramentele din piatră ale ferestrelor și portalelor.
În timpul lucrărilor la acoperiș au fost descoperite fâșii de hârtie, cu o vechime de mai bine de 200 de ani, decupate parcă cu un cuțit sau foarfecă, din planșe mai mari de lucru, unele din ele par a fi parte din chenarul unor hărți, altele cu mici fragmente de texte, care sunt acum în proces de restaurare și cercetare.
De asemenea au mai fost găsite cărămizi și țigle fragmentare cu inscripții, fragmente ceramice sau chiar sticluțe medicale – toate par materiale din secolele XVIII-XIX.
Povestea acestora va fi spusă în viitoarele expoziții muzeale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News