O ”avalanșă” de PET-uri, crengi și deșeuri a fost găsită în această săptămână, pe valea unui râu din Alba. A intervenit echipaj de la Apele Române.

Obstacolul a fost îndepărtat cu un buldoexcavator și încărcat într-un tractor cu remorcă.

Publicitate

”După cum puteți observa din imagini, ne-am confruntat cu o avalanșă de PET-uri și crengi aduse de apă.

De fiecare dată, prin fiecare activitate întreprinsă, încercăm să determinăm cetățenii să-și schimbe atitudinea față de mediul înconjurător și să respecte natura și APA”, este mesajul de la Apele Române.

Au acționat cinci reprezentanți de la Formația de lucru Alba – Apele Române Mureș.

La fața locului a fost prezent și prefectul de Alba, Nicolae Albu și reprezentanți ai Primăriei Sântimbru.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

foto: Apele Române Mureș/Facebook