Eveniment
FOTO: Parcurile din centrul municipiului Alba Iulia primesc o nouă înfățișare. Se înlocuiește stratul vegetal

Parcurile din centrul municipiului Alba Iulia primesc o nouă înfățișare. Parcul „Ion. I. C. Brătianu”, Parcul „Mihai Eminescu” și Parcul „Iuliu Maniu” vor trece printr-un amplu proces de reînnoire a spațiilor verzi.
Administrația locală a demarat deja lucrările de reîmprospătare a parcurilor centrale, oferind astfel locuitorilor și turiștilor perspective îmbunătățite asupra acestor zone de recreere.
În Parcul „Ion I. C. Brătianu”, muncitorii au pregătit terenul pentru înlocuirea stratului vegetal. De asemenea, au fost toaletați arborii și au fost plantați arbuști.
Potrivit primarului Gabriel Pleșa, procesul de reînnoire include mai multe etape esențiale pentru asigurarea unui rezultat optim:
- Îndepărtarea vegetației nedorite care afectează aspectul general al parcurilor
- Săparea terenului, atât mecanizat cât și manual

- Completarea pământului în zonele unde este necesar
- Nivelarea suprafețelor pentru a asigura un aspect uniform
- Însămânțarea cu un tip de gazon rezistent la secetă, specific pentru parcurile umbrite și cu trafic pietonal
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News