Actualitate
FOTO: Patru din cinci în finala concursului „Treasure Hunt”. Vezi cu ce indicii și provocări s-au întâlnit cei 20 de concurenți

La concurs s-au înscris 20 de tineri, care s-au „înarmat” cu foarte multe cunoștințe despre municipiul Alba Iulia și în special despre Cetatea Alba Carolina. La începutul concursului, participanții au primit un plic cu un indiciu. După ce și-au dat seama la ce se referă, aceștia au fost nevoiți să-l fotografieze pentru a avea o dovadă clară că au descoperit indiciul. Fiecare echipă a primit câte 15 indicii, iar departajarea s-a făcut după numărul de indicii corecte descoperite și timp. Acestea au constat în diferite coduri, jocuri de cuvinte sau poze cu o mică parte din monument.
„Nu credeam că va fi atât de dificil, acele patru ore le-am simțit din plin. Indiciile au fost foarte bine structurate, în timp ce provocările au fost foarte amuzante. Ne-am distrat de minune și ne-am amuzat maxim, dar au fost și momente dificile. Nimic nu e ușor, dar nimic nu e imposibil. Sper ca în edițiile viitoare să participe mult mai multe persoane pentru că este o competiție pe cinste, care te dezvoltă pe mai multe fronturi”, a declarat Emanuel Ghenescu, din echipa „Special Gold”.
Pentru înscrierea în competiție, participanții au fost nevoiți să participe doar în echipe de câte patru membri, fiecare dintre ei plătind și câte o taxă de 10 lei. Marea finală va avea loc în 25 mai, în care se vor bate patru echipe.
Vă prezentăm mai jos o galerie foto cu concurenții și cu câteva dintre aventurile câștigătorilor din competiție:

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
ale
duminică, 12.05.2013 at 21:20
Deci cu ce indicii s-au intalnit?
Emmanuel
luni, 13.05.2013 at 03:03
Pfuu! Cam greu! Dar Așteptările sunt pe măsură :-d vad ca le-ai postat toate 😀 :)) desi nu trebuiau :))) chiar sunt toate etapele prin care am trecut :)) ceea ce pot sa spun e ca a fost foarte obositor , dar dupa cum spuneam Nimic nu e Imposibil!
*Special Gold Alfa TeaM*
daniela
luni, 13.05.2013 at 17:50
Uita-te ema si fa o diferenta de la prima poza la ultima. In prima uite ce zambitori eram si la final….=))) am fost praf:)) ne-a pirit tot zambetu!:))). Oricum a fost foarte tare, greu intradevar dar a meritat tot efortul depus!
Pingback: SÂMBĂTĂ: Finala concursului “Treasure Hunt” la Alba Iulia. Patru echipe se întrec pentru premiul cel mare | Alba24