Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Pensiuni de vânzare în județul Alba, la începutul anului 2018. Vezi cât costă și în ce zone se află

Publicat

În condițiile în care administrațiile publice locale și județene din Alba, numără optimist pe cont propriu un număr mare de turiști, cu totul altceva se petrece în industria hotelieră. O serie de pensiuni au fost scoase la vânzare pe diferite siteuri de imobiliare, la începutul anului 2018. Situate în Alba Iulia, Arieșeni, Abrud, zona Aiudului sau Șureanu, afacerile ”la cheie” au în general prețuri de la câteva sute de mii de euro, la câteva zeci de mii, în funcție de locul în care se află, teren, vad și multe altele. Nu sunt de neglijat nici pensiunile scoase la vânzare prin executare silită, care au prețuri ceva mai joase.  

O pensiune de patru margarete în Alba Iulia valorează ”la cheie”, în opinia proprietarului ei, 550.000 de euro. Acesta este prețul cerut pe un site de anunțuri imobiliare.

Construcția de 660 de metri pătrați este din 2013, pensiunea fiind foarte profitabilă, ne anunță proprietarul și ne asigură că ”aduce venituri imediat”. Are 9 camere, două săli de mic dejun, recepție și lounge, curte cu locuri de parcare și multe altele. Poate și mai important, pensiunea are 9,3 scorul pe booking.com.

O altă pensiune, de asemenea din Alba Iulia, costă 420.000 de euro. Pensiunea are 3 margarete și o suprafață de 657 de metri pătrați. Ca dotări, unitatea are un restaurant de 30 de locuri și bar, bucătărie, 2 apartamente, 2 garsonierei, 4 camere duble, o sală de conferințe dotată complet și 5 locuri de parcare.

La Arieșeni, în Munții Apuseni, este de vânzare o pensiune luxoasă. ”Casa de Vis”, situată la 7 kilometri de pârtia de la Vârtop, are 500 de metri pătrați, 25 de locuri de cazare, ”dotări și finisări deosebite” și multe altele. Prețul cerut de proprietar este de 360.000 de euro.

Arieșeni este una dintre cele mai atractive destinații turistice din județ (mai ales iarna), având drept atuu și apropierea de județul Bihor.

Tot în Apuseni, la Abrud, este de vânzare o pensiune de 3 margarete. Construcția are 550 de metri pătrați: demisol, parter, etaj și mansardă. Terenul din jur are 1400 metri pătrați și are ieșire la râul din spatele pensiunii.
Clădirea beneficiază de încălzire centrală și prin pardoseală.
Clădirea are finisaje nobile și inox, 6 terase exterioare, bucătărie, 5 băi, cameră de servit masa, 6 dormitoare plus posibilitate de compartimentare a 5 camere suplimentare în mansarda rezultand un total de 11 dormitoare fiecare cu baie proprie.

Prețul solicitat este de 250.000 de euro. ”Pensiunea am construit-o inițial ca și o casă de locuit, deci este făcută ca și pentru noi, am stat după fiecare meseriaș ca lucrarea să iasă bine. Dirigintele de șantier a fost din familie, iar cantitatea de materiale introduse, a fost în mare parte, peste normă, ca să fie sigur că este o lucrare trainică” a scris proprietarul, în anunț.

Pe Valea Cugirului a fost scoasă la vânzare o pensiune de 7 camere, cu living, baie, 4 terase, complet mobilată și utilată. Are 300 de metri pătrați și costă 225.000 de euro.

De asemenea, pensiunea deține un restaurant care este descris ca fiind complet utilat și având o capacitate de 40 locuri în interior și o terasă de 60 mp situată pe marginea râului. Proprietarul acceptă și schimb cu apartamente situate în Alba-Iulia.

O pensiune turistică este disponibilă spre vânzare și în zona periferică a localității Poiana Aiudului, într-o zonă turistică pitorească. Are 250 de metri pătrați și este alcătuită din: salon de servit masa și bar, bucătărie, grupuri sanitare, apartament cu 2 camere (la parter) și 5 camere la mansardă.

De asemenea, în jurul clădirii este un teren intravilan în suprafață de 1002 metri pătrați, cu deschidere de aproximativ 14 ml la strada neasfaltată. Prețul (negociabil), scrie în anunțul de pe un site de imobiliare, este de 76.000 de euro, plus TVA.

De vânzare este și pensiunea Ana Simona din Munții Șureanu, situată în Luncile Prigoanei, la 5 km de Domeniul schiabil Șureanu. Pensiune rustică, din lemn, cu o capaciate de cazare de 20 locuri, este dotată cu încălzire centrală cu centrală termică pe lemne, satelit, living de 40 locuri, terasă acoperită, cramă, anexe (magazie de lemne, barbeque etc).

Pensiunea are 250 de metri pătrați și costă 120.000 de euro, prețul fiind negociabil.

În afara siteurilor de imobiliare, pensiuni de vânzare sunt și în baza de date a licidatorilor judiciari. De exemplu, o pensiune în stare excelentă se află la Ampoița.

Imobilul are o suprafață utilă de 726 de metri pătrați și se află pe un teren în suprafață de 1.403 de metri pătrați. Construcția mai are și un pod mansardabil, în prezent neamenajat. Pensiunea nu a mai fost exploatată din 2013. Prețul ei a ajuns, după mai multe încercări de vânzare, la aproximativ 160.000 de euro.

 

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Hackerman

    joi, 25.01.2018 at 22:19

    Hahaha. 550 de mii pentru pensiunea Apulum???mai oameni, voi sunteti normali?asta in conditiile in care nu este loc de restaurant, nu piscina, nu sala de forta sau loc de joaca, si cel mai important doar 9 camere! Asa de mult ati intrat pe minus cu restaurantul ala de trebuie sa dati pensiunea??

  2. Ovidiu

    miercuri, 28.02.2018 at 14:37

    Pensiunea Confort*** din Abrud a scazut la 200.000euro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement