Polițiștii Inspectoratului de Poliție al Județului Alba, au efectuat miercuri, 23 februarie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, 9 percheziții, la persoane bănuite că s-ar fi folosit de avize false de însoțire a materialului lemnos, pentru a crea o aparență de legalitate transportului și gestiunii a peste 6.000 de metri cubi de material lemnos.

Publicitate

La data de 23 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, au efectuat 9 percheziţii, dintre care 6 în județul Alba, 2 în județul Mureș și una în județul Sibiu, la persoane bănuite de săvârșirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals intelectual.

Din cercetări a rezultat că, în perioada septembrie 2018 - ianuarie 2021, reprezentanții a 5 societăți comerciale și ai unui ocol silvic ar fi emis 376 de avize de însoțire a materialului lemnos, pentru 6.159 de metri cubi de material lemnos, având un conținut necorespunzător din punctul de vedere al cantităților transportate, dar și în ceea ce privește destinația.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Faptele ar fi fost săvârșite cu scopul de a da o aparență de legalitate provenienței unor cantități de material lemnos, care ar fi fost tăiat și transportat ilegal.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate documente utile anchetei.

În cauză, cercetările sunt continuate.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News