Actualitate
FOTO: „Performanţă cu epoleţi”. Drill-team şi spectacol prezentat de elevii Colegiului Militar Alba Iulia, la Dej
În preajma aniversării Centenarului Marii Uniri, elevii Colegiului Național Militar ,,Mihai Viteazul” au desfășurat activitatea de promovare a învățământului militar liceal, în cadrul celei de a doua ediţii a proiectului ,,Performanţă cu epoleţi”. Joi, aceştia au prezentat, la Dej, salutul lor alături de un drill-team și câteva momente artistice, gazdelor și potențialilor candidați pentru colegiul uniformelor albastre din Cetatea de suflet a românilor de pretutindeni.
Această activitate de promovare, la care au participat aproximativ 500 de elevi de gimnaziu, s-a desfășurat în sala de sport a municipiului Dej, în parteneriat cu Centrul Militar Zonal Cluj, Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Primăria municipiului Dej.
Prezenţa elevilor în uniformă în rândul colegilor mai tineri a presupus prezentarea unor secvenţe specifice colegiului militar, exerciţiu demonstrativ cu arme (drill-team), susţinerea unui spectacol artistic (muzică folk, muzică uşoară, dans medieval şi moment folcloric), prezentarea şi distribuirea unor pliante, socializarea cu elevii de gimnaziu interesaţi de o carieră militară.
„În cadrul primei ediţii a proiectului „Performanţă cu epoleţi”, desfăşurată în luna ianuarie 2018, am străbătut 1.000 de kilometri, am traversat patru judeţe, am vizitat şapte şcoli gimnaziale şi am întâlnit aproximativ 2.000 de elevi. Aceştia au avut ocazia să vadă live un drill-team şi câteva momente artistice, dovada exemplară a instruirii, formării şi activităţilor extracurriculare desfăşurate în Colegiul Naţional Militar ,,Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Acest lucru a avut ca rezultat creşterea numărului de candidaţi la examenul de admitere din vară, unde mai mult de 20 de beneficiari ai proiectului (candidaţi) au fost declaraţi admis”, transmite purtătorul de cuvânt al Colegiului, prof. Daniela Filimon.
foto: Daniela Filimon
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News