Reprezentanții Registrului Auto Român (RAR) au semnalat un caz de pericol în trafic: un autoturism ce circula fără discurile de frână la roțile din spate.

”Astăzi, de Ziua Mondială a Logicii, ne întrebăm care poate fi logica din spatele unui gest care iți pune în pericol viața, la propriu.

Publicitate

Colegii noștri de la RAR Caraș-Severin au verificat un autovehicul care a fost oprit de polițiștii rutieri și au constatat că îi lipseau discurile de frână ale roților din spate. Ați citit bine, discurile de frână nu mai existau, erau anulate!”, au scris reprezentanții RAR, pe Facebook.

Potrivit sursei citate, ”deținătorii de autovehicule au obligația să le mențină în stare tehnică bună între două inspecții ITP, nu doar în preajma efectuării acestor verificări”.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În primul semestru din anul 2022, 2.500 de vehicule dintre cele 37.573 verificate prezentau risc iminent de accident, precizează RAR.

sursa: Facebook  Registrul Auto Român