Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Persoane din Alba Iulia, audiate de DIICOT Cluj, pentru trafic de etnobotanice. Ce au descoperit anchetatorii după PERCHEZIŢII

Publicat

17902912_1901657063183315_1412412438_o Persoane din Alba Iulia şi Cluj au fost duse, marţi, la audieri, la sediul DIICOT Cluj, în urma unor percheziţii domiciliare, efectuate de DIICOT şi poliţiştii BCCO, într-un caz de trafic cu substanţe psihoactive.

Potrivit IGPR, poliţiştii specializați în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT din Cluj, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române au ridicat circa 3 kilograme de substanţe psihoactive, aproximativ 30.000 de lei, cântare şi instrumente de consum, în urma mai multor percheziţii domiciliare.

Marţi, 11 aprilie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj, sub coordonarea procurorilor DIICOT – ST Cluj, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – IGPR au efectuat 19 percheziţii domiciliare în judeţul Cluj, la locuinţele unor persoane bănuite de operaţiuni cu substanţe psihoactive.

În urma acestora, au fost descoperite şi ridicate circa 3 kilograme de substanţe psihoactive, 50 de plicuri cu substanţe psihoactive, 3 cântare şi instrumente de consum. De asemenea, au fost ridicaţi 20.210 lei, 2.305 euro şi 20 de lire sterline.

Poliţiştii au pus în executare 16 mandate de aducere, în prezent fiind audiate 16 persoane, cu vârste cuprinse între 19 şi 61 de ani, din Cluj-Napoca şi Alba Iulia. În privinţa acestora există suspiciunea că, în perioada 2015-2017, ar fi procurat şi pus în vânzare substanţe psihoactive.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare de operațiuni cu substanțe psihoactive, urmând a fi dispuse măsuri legale faţă de cei cercetaţi.

Acţiunile au fost sprijinite de poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic – I.P.J. Cluj şi jandarmi din cadrul G.M.J. Cluj.

Potrivit DIICOT, este vorba despre destructurarea unui grup infracțional organizat, format din mai mulţi suspecţi, specializat în săvârşirea infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a produce efecte psihoactive.

“În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2016 – 2017  pe raza municipiului Cluj-Napoca a acţionat o reţea de distribuire şi plasare pe piaţa de consumatori a unor substanţe cunoscute generic sub denumirea de „substanţe etnobotanice”  al cărei principal scop era obţinerea unui profit material substanţial prin procurarea, distribuirea, plasarea pe piaţă, ambalarea, transportarea, manipularea şi stocarea – depozitarea de substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive”, potrivit DIICOT.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement