Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Peste 100 de voluntari din Alba Iulia participă la Săptămâna Națională a Voluntariatului. Vezi ce program au pregătit organizatorii

Publicat

Luni, în Sala Senatului de la Palatul Apor a debutat cea de-a III-a ediție a Săptămânii Naționale a Voluntariatului (SNV) la Alba Iulia, organizată de Centrul Județean de Voluntariat Alba. Evenimentul se va desfășura în perioada 13-19 mai și reprezintă o serie de acțiuni deschise tuturor celor care cred că prin fapte mici pot schimba ceva în mai bine, tineri, organizaţii, instituţii, companii, grupuri de iniţiativă care doresc să desfăşoare activităţi de voluntariat sub egida SNV.

În cadrul întâlnirii de luni au luat cuvântul Dragoș Irimia și Anca Tabără din cadrul Centrului Județean de Voluntariat Alba, Dragoș Zaharia, președintele Asociației SM Speromax Alba, Dorin Sava, reprezentant al Fundației Comunitare Alba, Cristian Dima din partea Alumni UAB Alba Iulia, părintele Wagner, reprezentant al Asociației Diakonia și Jana Popa, din partea Colegiului Tehnic „Dorin Pavel”. Aceștia își propun ca prin activitățile următoare să arate societății civile din Alba Iulia că vor să schimbe ceva în bine și să fie mai aproape de comunitate.

Pe perioada 14-18 mai, de luni până vineri, între orele 8.00-12.00 va fi desfășurată și o campanie de donare de sânge, la Centrul de Transfuzie Sangvină Alba Iulia, la care participă voluntarii.

Considerată cel mai mare eveniment anual de celebrare a voluntariatului şi de apreciere publică a voluntarilor, Săptămâna Naţională a Voluntariatului urmărește să mobilizeze cât mai multe organizaţii şi voluntarii pe care aceştia îi implică, pentru a sărbători împreună voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunităţii şi pentru a recunoaşte public activitatea voluntarilor. Evenimentul a fost iniţiat în anul 2002 de către Pro Vobis – Centrul Naţional de Voluntariat şi implementat în fiecare an în colaborare cu Reţeaua Naţională a Centrelor de Voluntariat din România şi cu VOLUM – Federaţia organizaţiilor care sprijină dezvoltarea voluntariatului în România.

Săptămâna Națională a Voluntariatului este un eveniment în plină creştere, construit pe convingerea că în România există foarte mulţi oameni care au potenţialul de a contribui la soluţionarea creativă a problemelor comunităţii, dar nu ştiu cum să se implice. Ea oferă, în plan local, un cadru pentru recunoaşterea şi aprecierea publică a voluntarilor şi a muncii voluntare, demonstrând importanţa contribuţiei acestora la soluţionarea problemelor comunităţii. Totodată, ea reprezintă o demonstraţie a convingerii că stă în puterea noastră să comunicăm şi să colaborăm pentru a ne facem viaţa mai frumoasă.

Cei care vor să ia parte la acțiunile desfășurate în decursul Săptămânii Naționale a Voluntariatului vor avea parte de următorul program:

Marți, 14 mai:

Ora 10.30 – Expoziție de fotografii din activitățile de voluntariat 2012 – Alba Mall

Ora 11.00 – Campania de donare de jucării la Grădinița “Scufița Roșie”

Ora 14.00 – Seminar prevenirea traficului de persoane – Universitatea “1 Decembrie 1918″, Aula Mică

Miercuri, 15 mai:

Ora 12.00: Forumul Societății Civile – Hotel “Parc”

Ora 14.30: Workshop antidrog – Universitatea “1 Decembrie 1918″ Amfiteatrul – Aula Mică

Orele 11.00-13.00: Celebrarea filmului românesc – Căminul de persoane vârstnice Alba Iulia

Orele 18.30 – 20.30: Campanie stradală de promovarea voluntariatului – zona Piaţa Iuliu Maniu, parcul din Cetate, Bulevardul Transilvaniei, Realitatea TV, Piaţa Cetate

Joi, 16 mai:

Ora 14.00: Forum ONG – Tineret și Educaţie, Amfiteatrul Casei de Cultură a Studenţilor

Ora 17.00: Școala voluntariatului – dezbateri pe tema voluntariatului, dialog deschis cu specialiști din ONG-uri despre importanța și avantajele voluntariatului, la nivel comunitar dar și personal, Facultatea de Teologie Ortodoxă – Aula Mică

Orele 17.00 – 21.00: Târgul Voluntarului/ Volunt Expo, zona Catedrala Ortodoxă

Vineri, 17 mai:

Ora 12.00: Forum ONG – Social, sediul Alumni UAB, Subsol Corp C, Universitatea “1 Decembrie 1918”

Ora 15.00: Forum ONG – Cultură, sediul Alumni UAB, Subsol Corp C, “Universitatea 1 Decembrie 1918”

Sâmbătă, 18 mai:

Orele 10.00-12.00; 14.00-15.00 şi 18.30-20.30: Alternativă la vicii – Campanie stradală pentru promovarea unui stil de viață sănătos – în zona Piaţa Iuliu Maniu, parcul din Cetate, Bulevardul Transilvaniei, Realitatea TV, zona Piaţa Cetate

Orele 17.30 – 19.30: Atelier Creativ – Alba Mall

Duminică, 19 mai:

Încheierea Săptămânii Naționale a Voluntariatului 2013.

Camelia TOMA

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement