Actualitate
FOTO: Peste 200 de elevi din Cîmpeni și Baia de Arieș au participat la întâlniri cu polițiștii. Ce au vrut să afle tinerii, de la oamenii legii
În această săptămână, aproape 200 de liceeni din Cîmpeni şi Baia de Arieş au participat la întâlniri cu poliţiştii, în cadrul unor activităţi ce au avut drept scop informarea şi educarea, în vederea adoptării unui comportament antidelictual și antivictimal.
În perioada 16 – 20 mai, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din IPJ Alba împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane Alba Iulia şi au Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba, s-au întâlnit cu elevii de liceu din Cîmpeni şi Baia de Arieş cărora le-au prezentat teme informativ preventive referitoare la violenţă şi formele acesteia, răspunderea penală şi contravenţională, consumul de substanţe stupefiante şi consecinţele acestora, prevenirea traficului de persoane şi a absenteismului şcolar.
Acţiunea poliţiştilor a avut ca scop diminuarea riscului de victimizare și a implicării tinerilor în săvârșirea de fapte penale, precum şi adoptarea unui comportament preventiv, nonviolent, în orice împrejurare.
La dezbateri au participat aproximativ 200 de liceeni care s-au arătat interesaţi de aspectele prezentate şi au pus întrebări referitoare la factorii care diferențiază pedepsele în cazul comiterii unei fapte penale, cuantumul pedepselor în funcție de fapta comisă, precum și rolul statutului social al victimei și agresorului în stabilirea sancțiunii penale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News