Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Peste 300 de elevi din Cugir au aflat ce înseamnă dependența de droguri și sevrajul. Recomandările polițiștilor

Publicat

Peste 300 de elevi din Cugir au fost informați de polițiștii de la prevenire, în legătură cu pericolul pe care-l reprezintă consumul de droguri. Tinerilor li s-a explicat că nici un fel de problemă nu poate fi rezolvată prin consumul de substanțe interzise și au fost îndemnați să nu cadă în capcana traficanților, transmite IPJ Alba.

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de polițiștii din Cugir, au fost prezenți la Școala Gimnazială “Singidava” și la Liceul Teoretic „David Prodan” din Cugir, unde s-au întâlnit cu peste 300 de elevi cu care au dezbătut problematica consumului de droguri.

Tinerii au aflat, de la polițiști, ce sunt drogurile, ce înseamnă dependența și sevrajul, care sunt efectele asupra sănătății și statutului social al unui consumator și cum își atrag traficanții, clienții.

Au fost sfătuiți să nu încerce să consume droguri, nici măcar din curiozitate, pentru că acestea pot da dependență chiar de a prima utilizare, să nu accepte diferite propuneri de la persoane implicate în traficul de substanțe interzise, oricât de tentante ar fi „atențiile” acestora, iar, dacă observă că prietenii sau colegii își schimbă comportamentul, să ceară sprijinul profesorilor, al medicilor, specialiștilor și părinților.      

”Pentru ca acest fenomen să fie redus la nivel de societate, este important să nu fim nepăsători la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, să nu-l negăm, ci să intervenim, fiecare după posibilităţile lui, indiferent că suntem prieteni, părinţi, dascăli, poliţişti sau simpli cetăţeni”, precizează IPJ Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate