Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Peste 300 de invitaţi la Congresul Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, organizat la Alba Iulia

Publicat

Alba Iulia este, pentru prima dată, gazda Congresului Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România. Peste 300 de invitați, din toate județele țării au ajuns vineri dimineață la Traseul Celor Trei Fortificații pentru a discuta problemele legate de activitatea lor, dar și pentru câteva ore de relaxare la diferite evenimente.

Congresul Vânătorilor și Pescarilor din România a reunit în Cetatea Marii Uniri sute de pasionați de vânătoare. Înainte de prezentarea și aprobarea materialelor congresului, participanții au avut parte de o demonstrație oferită de Garda Cetății și au vizitat Traseul Celor Trei Fortificații.

Lucrările congresului au început la ora 12.00, cu intonarea imnului vânătorilor și salutarea invitaților. Printre documentele pe care aceștia le-au avut de votat s-au aflat următoarele: ratificarea aprobării execuției bugetare pe anul 2012, aprobarea obiectivelor prioritare ale Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AGVPS) din România, pentru perioada 2013-2014; aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe 2013, aprobarea „legământului vânătorului și jurământul vânătorului”. Acestea vor fi puse la dispoziția asociațiilor afiliate, de către AGVPS și însușite prin semnătură de noii vânători.

În ultima parte a zilei, invitații se vor bucura de un program special în care vor avea de gătit și vor viziona o demonstrație cu șoimi și câini de vânătoare.

De la ora 16.30, are loc festivitatea de premiere în urma concursului de gătit la ceaune și o masă oficială pentru oaspeți și invitați. Invitatul special al evenimentului, Mugur Isărescu, nu a putut fi prezent.

La eveniment au participat și deputații PSD Florin Iordache și Marian Neacșu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement