Actualitate
FOTO: Peste 350 de cercetași au participat la cea de-a 15-a ediție a Festivalului Național „Unitate și Prietenie”

Deschiderea evenimentului a avut loc joi seara, în Piața Toboșarului, unde trupa „Skepsis” a jucat o scurtă piesă de teatru, urmată de prezentarea Centrelor locale prezente la eveniment. Cercetaşii prezenţi au intonat imnul festivalului, alături de compozitoarea acestuia, Cristina Tătar, cercetaş în cadrul Centrului Local „Axente Sever”.
Sâmbătă, Ziua Naţională a fost marcată de cercetaşi prin „Parada Făcliilor” din cadrul manifestărilor de 1 Decembrie, la iniţiativa Consiliului Judeţean Alba şi a Primăriei Municipiului Alba Iulia. Peste 300 de cercetaşi s-au deplasat cu făcliile de la Casa de Cultură a Sindicatelor, până în Piaţa Cetăţii, marcând încheierea manifestărilor de 1 Decembrie, urmând apoi focul de artificii.
Parada a marcat, de asemenea, începutul festivităţii de închidere şi premiere, al cercetaşilor prezenţi la Festivalul Unitate si Prietenie, seara acestora continuând cu Balul Breslelor, în cadrul căruia fiecare Centru Local participant a avut ocazia de a-şi prezenta activitățile realizate în anul curent.
Festivalul este, printre altele, şi o competiţie, astfel, festivitatea de închidere a culminat cu premierea cercetaşilor câştigători, la diferite categorii. Seara s-a încheiat cu un concert susținut de trupa Sto and the Smoking Seasons.

Ediţia a 15-a a Festivalului Național „Unitate și Prietenie” a fost organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Consiliul Județean Alba, Instituția Prefectului Alba, Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan”, Colegiul Tehnic „Apulum”, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, STP Alba, Grupul Skepsis, Miracolix, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Asociația RYMA.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News