Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Peste 500 de școlari și preșcolari din Alba Iulia s-au întâlnit cu polițiștii. Lecții pentru siguranța copiilor

Publicat

IMG_5623 În ultimele două săptămâni, peste 500 de şcolari şi preşcolari din unităţile de învăţământ din Alba Iulia s-au întâlnit cu poliţiştii, în cadrul unor activităţi ce au avut drept scop informarea şi educarea, în vederea adoptării unui comportament ce poate aduce un plus de siguranţă.

Încă din prima săptămână a semestrului II al anului şcolar 2016 – 2017, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din IPJ Alba împreună cu poliţişti de la rutieră, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane Alba Iulia şi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba au fost prezenţi în mijlocul elevilor şi preşcolarilor din unităţi de învăţământ din judeţ.

Dezbaterile au vizat prevenirea violenţei în unităţile de învăţământ şi în mediul intrafamilial, prevenirea traficului de persoane, prevenirea traficului şi consumului de droguri şi nu în ultimul rând, prevenirea accidentelor rutiere, poliţiştii îndemnându-i pe copii să adopte un comportament nonviolent, în orice împrejurare și să se ferească de situații care pot genera conflicte și le pot pune viața în pericol.

Pe lângă sfaturile primite, copiii au fost conştientizaţi cu privire la drepturile pe care le au dar şi cu privire la obligaţiile ce rezultă din acestea.

Mesajele transmise de poliţişti şi reprezentanţii partenerilor au fost adaptate categoriilor de vârstă, iar discuţiile au fost interactive, cei mai mici dintre copii fiind răsplătiţi cu diplome.

Siguranţa în şcoli rămâne prioritatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, iar activităţile preventive vor continua pe parcursul întregului an şcolar.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax