Connect with us
Advertisement

Aiud

FOTO: Piața Agroalimentară Dr. Constantin Hagea din Aiud va fi modernizată printr-o investiție de 750.000 de lei. Cum va arăta

Publicat

Piața Agroalimentară Dr. Constantin Hagea din Aiud va fi reabilitată și modernizată printr-o investiție de aproape 750.000 de lei. Proiectul include, printre altele, extinderea halei existente și a spațiului acoperit, amenajarea pardoselii și dotarea cu mobilier adecvat.

Primăria Aiud a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o licitație pentru execuția lucrărilor de reabilitare la Piața Agroalimentară Dr. Constantin Hagea din municipiu.

Valoarea totală estimată este de 749.101 de lei, fără TVA.

Potrivit caietului de sarcini, hala existentă este o construcție deschisă, cu structura de rezistență alcătuită din fundații izolate din beton, stâlpi și ferme metalice, acoperiș tip șarpantă metalică și învelitoare din material PVC.

Obiectivul proiectului constă în reabilitarea pieței agroalimentare Dr. Constantin Hagea prin extinderea spațiului acoperit destinat comerțului și consolidarea structurii metalice existente, pentru a putea suporta învelitoare rigidă, protejarea spațiului acoperit, astfel încât să permită ventilarea naturală în sezonul cald, totodată închiderea în sezonul rece, amenajarea pardoselii, dotarea cu mobilier urban adecvat cerințelor sanitar-veterinare și crearea unui sistem de evacuare a apelor pluviale din zona extinsă pe structură independentă.

Sectorul vizat în principal este un platou neacoperit destinat comercializării produselor agroalimentare legume-fructe de către comercianții autorizați. Această zonă este separată de cea a producătorilor agricoli, persoane fizice. Platoul neacoperit este situat la nord față de platoul acoperit cu funcțiunea de hală agroalimentară, cele două zone constituind o unitate funcțională.

Se propune extinderea halei existente, cu o structură independentă metalică care să asigure suprafața necesară adăpostirii activității de comercializare a legumelor și fructelor, atât pe perioada friguroasă a anului cât și în sezonul cald.

Clădirea va avea dimensiunile de 41,25 x 19,65 metri. Compartimentarea, unde este cazul, se va face cu pereți ușori din PVC și se va organiza funcțional suprafața de cca. 114 mp pentru funcțiunea de zonă special destinată comercializării florilor. De asemenea, hala de produse lactate se va compartimenta astfel încât să fie creată o incintă separată destinată comercializării ouălor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement