Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: PNL Alba și-a desemnat conducerea Ligii Aleșilor Locali. Care este noua componență (P)

Publicat

Cea mai puternică organizație liberală din România, PNL Alba, și-a desemnat, prin vot, conducerea Ligii Aleșilor Locali. Liga aleșilor liberali din Alba este structura care rămâne în dialog permanent cu cei care au fost confirmați prim vot reprezentanți ai comunităților locale, primari, viceprimari, consilieri locali. Practic, absolut toate provocările și prioritățile primăriilor liberale din Alba sunt împărtășite, discutate și soluționate la acest palier de reprezentare destinat exclusiv administrație publice.

Au fost prezenți peste 400 de reprezentanți ai liberalilor, care au susținut candidaturile și moțiunile prezentate de colegii din județ. La această întâlnire au participat europarlamentarul Mircea Hava, parlamentarii PNL – Sorin Bumb, Florin Roman, Alin Ignat, dar și alți reprezentanți din ministere sau agenții guvernamentale.

E limpede că statutul de cea mai puternică organizație politică a PNL nu-l primești și nici nu-l păstrezi decât prin verticalitatea, munca și rezultatele celor din prima linie, primarii. Sunt județe cu mai multe primării, dar nici unul cu așa număr de primari, iar meritul, în cazul nostru, nu-l are numărul ci calitatea gospodarilor care n-au dezamăgit niciodată și mereu și-au propus mai mult. Cei din Liga Aleșilor sunt forma cea mai organizată de colegialitate, cei care dovedesc că unitatea e cea mai importantă. Că vorbim de străzi, blocuri reabilitate sau parcuri, la nivelul acesta se confirmă ce contează pentru fiecare și cum se găsește o rezolvare. Le doresc mult succes și, pentru că este o perioadă destul de dificilă, mă grăbesc să le amintesc că cea mai importantă voce, și singura care trebuie ascultată, este cea a celor care ne-au votat.

Noua conducere a Ligii Aleșilor Locali Liberali are următoarea componență:

Președinte: Rusu Traian (Ighiu)

Prim-vicepreședinți: Nistor Dorin (Sebeș), Albu Cristian (Abrud), Petruse Marin (Pianu), Crețu Simion (Alba Iulia)

Vicepreședinți: Mureșan Livia (Blaj), Gog Valentin (Câmpeni), Furdui Călin (Cugir), Vințeler Silviu (Ocna Mureș), Romoșian Valentin (Zlatna), Alba Gheorghe (Unirea), Morar Florin (Sasciori), Dulău Ghedeon (Șona)

Membri: Tătar Virgil (Alba Iulia), Todea Tiberiu (Albac), Pantea Gheorghe (Arieșeni), Gligor Traian (Bistra), Stănilă Iulia (Șpring), Mihălțan Adrian (Ohaba), Stănilă Aurel (Săliștea), Stoia Ioan (Fărău), Nicola Marin (Horea), Breaz Flavius (Mihalț), Breaz Aurel (Teiuș), Bâscă Sorin (Cut), Frățilă Ilie (Sâncel), Pandor Traian (Baia de Arieș), Zilahi Florin (Noșlac), Sânzâiană Daniel (Meteș).

PNL Alba

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Apa de ploaie

    sâmbătă, 05.11.2022 at 08:33

    O simplă luare de contact cu cetațenii fara orientare politică din localitătile în care unii dintre alesi îsi bat joc de cetățeni ar fi făcut sa renunțați la ai mai propune in vreo funcție !O să cugetati după urmatoarele alegeri !

  2. pilu

    duminică, 06.11.2022 at 13:24

    Încă o modalitate de a se aduna şi a sărbători, cum numai ei ştiu, ceva ce nu are nici o relevanţă în viaţa de zi cu zi a cetăţeanului. Să ne fi dat ceva din statutul organizaţiei, să vedem care-i obiectul de activitate, măcar din curiozitate. Că neputincioşii enumeraţi mai sus, îi ştim de ce-s în stare,ioc.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement