FOTO: Polițiștii din Alba, activități preventive pentru elevii din tabăra de vară de la Albac. Care au fost temele discutate
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, ai Biroului Siguranță Școlară și ai Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au desfășurat miercuri, 19 august, activități informativ - preventive la care au luat parte peste 150 de elevi, care se bucură de vacanță în cadrul unei tabere de vară din comuna Albac.
Potrivit IPJ Alba, discuțiile abordate de polițiști au vizat riscurile asociate consumului de alcool sau substanțe psihoactive, prevenirea bullyingului și a violenței, siguranța în mediul online, prevenirea victimizării și adoptarea unor comportamente responsabile în timpul vacanței.
În cadrul discuțiilor, au fost evidențiate și aspectele legate de răspunderea penală a minorilor și consecințele pe care le poate avea un comportament delincvent asupra dezvoltării personale, emoționale și sociale.
Totodată, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Alba le-au reamintit tinerilor regulile de circulație pe drumurile publice, atunci când se deplasează cu bicicleta, trotineta, rolele sau în calitate de pietoni și importanța respectării normelor rutiere, oferindu-le și explicații referitoare la principalele indicatoare și semne de circulație.
Pe parcursul întregii vacanțe, astfel de activități vor continua polițiștii din județul Alba urmărind creșterea gradului de siguranță în rândul tinerilor.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)