Actualitate
FOTO: Porţi deschise pentru elevi, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean ALBA, în săptămâna “Şcoala Altfel”. Zeci de sesiuni informative, organizate de poliţişti

În perioada 18- 21 aprilie, poliţişti din întregul judeţ au fost angrenaţi în activităţi comune cu unităţile de învăţământ, pentru ca elevii, beneficiari ai programului „Școala Altfel – să ştii mai multe, să fii mai bun”, să cunoască cât mai multe aspecte legate de siguranţa lor şi de specificul muncii de poliţie.
La aceste activităţi au participat peste 70 de poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, acţiuni speciale, criminalistic şi prevenire a criminalităţii, care au susţinut 53 de sesiuni informativ – preventive, au prezentat tehnica din dotare şi au oferit explicaţii legate de munca de poliţie.

Totodată, elevilor le-au fost explicate anumite tehnici criminalistice şi le-au fost prezentate mijloacele specifice, folosite pentru identificarea autorilor de infracțiuni.
Joi, 21 aprilie, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a fost organizată „Ziua Porţilor Deschise”, iar instituţia a fost vizitată de elevi ai claselor primare de la şcoli din municipiul Alba Iulia.
Ca de fiecare dată, copiii au fost încântaţi de întâlnirea cu poliţiştii, de lucrurile noi pe care le-au aflat şi au promis că vor reveni şi cu alte ocazii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News