Actualitate
FOTO | Prefaţa Festivalului de Teatru „Poveşti”: „Cinci femei de tranziţie”, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia

Pentru ca albaiulienii să fie pregătiţi de un maraton de spectacole de teatru, piesa regizată şi jucată de Rodica Popescu Bitănescu a fost o prefaţă a marelui eveniment din luna octombrie. Sala Casei de Cultură a Sindicatelor a fost plină de spectatori de toate vârstele, care s-au amuzat şi care au fost apreciaţi de artistă. „Este prima dată, în 11 ani, când cineva ne bagă în seamă cu piesa <Cinci Femei de tranziţie>”, le-a spus Rodica Popescu Bitănescu.
Subiectul piesei este femeia de tranziţie, cele cinci actriţe prezentând spectatorilor, cu har, haz şi sensibilitate, tipologia feminină de ieri, de azi şi de mâine. Toate discuţiile încep prin dialoguri simple şi adevărate, conflicte omeneşti, întrebări existenţiale şi destăinuri tulburătoare, ca între prietene, la o şuetă. Evenimentul la care au fost destăinuite tainele, frustrările, suferinţele a fost petrecerea prilejuită de ziua de naştere a gazdei, în rolul Rodicăi Popescu Bitănescu.

Luni, 23 Septembrie

Blaj
18.30 Triunghiul Femeilor, autor Rodica Popescu Bitănescu, Editura “Bunavestire” Blaj / Centrul Cultural „Iacob Mureșianu” Blaj, lansare de carte (30 min.)
19.00 Cinci femei de tranziţie, regia Rodica Popescu Bitănescu – Teatrul Național București „I. L. Caragiale” / Centrul Cultural „Iacob Mureșianu” Blaj – spectacol pentru tineri şi adulţi (90 min.)
Marţi, 24 Septembrie
Sebeş
18.30 Triunghiul Femeilor, autor Rodica Popescu Bitănescu, Editura “Bunavestire” Blaj / Casa de Cultură „Lucian Blaga” Sebeș, lansare de carte (30 min.)
19.00 Cinci femei de tranziţie, regia Rodica Popescu Bitănescu – Teatrul Național București „I. L. Caragiale” / Casa de Cultură „Lucian Blaga” Sebeș – spectacol pentru tineri şi adulţi (90 min.).
AICI puteţi vedea programul integral al celei de-a VIII-a ediții a Festivalului de Teatru „Povești” de la Alba Iulia (2-6 octombrie).
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News