Au fost acordate premiile Filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, pe anul editorial 2025.

Evenimentul s-a desfășurat în 22 august, iar premiile reprezintă o modalitate de recunoaștere și promovare a valorii operelor, scriitorilor și activității acestora.

Publicitate

Scriitorii premiați au fost jurizați de un juriu de specialitate format din scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România: Monica Grosu, președintă; Ladislau Daradici, membru; Ironim Muntean, membru.

Criteriile de departajare au fost activitatea și cărțile publicate de scriitor în anul 2025, performanțele obținute de-a lungul anilor, promovarea revistei de cultură „Discobolul” la nivel național și internațional și promovarea valorilor culturale locale și naționale.

Publicitate

Premiile Filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România

  • Premiul Cartea Anului: Mircea Stâncel, pentru volumul „Cartea conflictelor”; Ion Moldovan, pentru volumul omagial „Marcel Anghelescu”
  • Premiul „Opera Omnia”: scriitorul Ion Hirghiduș
  • Premiul pentru debut: Răzvan Fugaciu
  • Premiul pentru traduceri: Sonia Elvireanu
  • Premiul pentru critică literară: Elisabeta Bogățan
  • Premiul pentru carte pentru copii: Rodica Gabriela Chira
  • Premiul pentru eseu: Ion Popescu Brădiceni
  • Premiul pentru proză: Dumitru Augustin Doman
  • Premiul pentru scriere creativă: Mihai Barbu
  • Premiul pentru eseu: George Remete
  • Premiul pentru poezie: Constantin Stancu și Marcel - Ionel Vișa.
Publicitate

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Filiala Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România.