Municipiul Sebeș ar putea avea în curând o pădure urbană. Aceasta urmează să fie amenajată în zona Parcului Arini, în proximitatea râului Sebeș și va fi organizată în jurul unei poieni cu un arbore de talie mare.

Primăria Sebeș a lansat pe 5 octombrie, în platforma SEAP, o licitație pentru amenajarea unei păduri urbane în municipiu, pe un teren în suprafață de 10.260 mp.

Valoarea totală a investiției este estimată la 1.066.990 lei, fără TVA.

Publicitate

Potrivit documentației, se propune amenajarea unei pădurii urbane, în zona adiacentă Parcului Arini, ca un spaţiu de plimbare, cu caracter natural, în care utilizatorul trece treptat de la zona construită a străzii Trandafirilor la o atmosferă de „interior de pădure”.

Compoziţia spațiului este organizată în jurul unui nucleu central, o poiană mică în care se plantează un arbore de talie mare, cu coronament bogat şi amplu, cu rol de reper vizual şi element identitar al parcului.

Publicitate

În jurul acestui arbore vor fi dispuse două bănci din lemn, cu lungimea de câte 6 m, care formează împreună o zonă de relaxare — un loc unde oamenii se pot așeza, odihni sau
observa vegetația. Aceste locuri de stat sunt concepute ca spaţii de odihnă și popas. Spătarul este susţinut de o structură metalică cu rol dual, aceasta funcţionând simultan ca element de rigidizare și rastel integrat pentru biciclete.

Publicitate

Din nucleul central pornesc alei organice care urmăresc logica naturală a terenului şi a masei vegetale, generând perspective către râul Sebeş, către frontul verde al Parcului Arini și către zonele de luncă.

De-a lungul acestor alei, sunt propuse covorașe de plante perene şi graminee ornamentale, dispuse sub forma unor buzunare vegetale. Acestea aduc textură, culoare şi dinamism pe tot
parcursul anului, atenuează tranziţia dintre solul mineral şi masa arboretului şi transformă plimbarea într-o experiență senzorială — cu variaţii de forme, frunze, spicuri și inflorescențe care se mișcă odată cu vântul.

În prezent, amplasamentul nu dispune de alei amenajate, ci doar de trasee informale formate prin călcare. Proiectul propune realizarea de alei din materiale naturale, cu strat de călcare din nisip de concasaj sort 2-6, având avantajul permeabilităţii, integrării vizuale cu mediul natural și reducerii efectului de insulă de căldură, acestea facilitând accesul şi folosirea în scopuri de agrement și promenadă a zonei amenajate.

Publicitate

În funcţie de configuraţia existentă, traseul aleilor a fost sistematizat prin proiectarea elementelor geometrice, astfel încât aceste alei să îndeplinească condiţiile impuse de circulaţia
pietonală modernă și să corespundă normelor tehnice în vigoare.