Spitalul Municipal Blaj, spital suport pentru tratarea pacienților de COVID-19, a făcut primele achiziții de echipamente medicale din banii donați pentru „Asociația 2% pentru Spitalul Municipal Blaj”, transmit reprezentanții primăriei.

Au fost achiziționate 2.000 măști FFP și 2.000 combinezoane de protecție (500 măsura L, 500 măsura M și 1.000 măsura XL), care deja au ajuns la unitatea medicală, potrivit sursei citate.

Publicitate

Materialele au fost cumpărate de la compania de stat Unifarm, singura unitate autorizată de Ministerul Sănătății pentru importurile de echipamente și aparatură medicală, la cele mai bune prețuri de pe piață, valoarea totală a achiziției fiind de 212.438,8 lei (cu TVA), mai precizează reprezentanții primăriei.

”Principala preocupare a conducerii Spitalului Municipal Blaj a fost asigurarea echipamentelor de protecție pentru personalul medical”, se arată în comunicat.

Aproximativ 500.000 lei au fost donați până acum la Spitalul Municipal Blaj pentru achiziționarea de echipamente și dotări în vederea tratării cazurilor de COVID-19 (coronavirus).

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Persoanele fizice și juridice care vor să doneze, în măsura posibilităților financiare, au la dispoziție următoarele conturi bancare:

CONT LEI

IBAN: RO38 BTRL RONC RT02 8121 4001

BANCA TRANSILVANIA BLAJ

 

CONT EURO

IBAN: RO85 BTRL EURC RT02 8121 4001

BANCA TRANSILVANIA BLAJ

 

TITULAR

ASOCIAȚIA 2% PENTRU SPITALUL MUNICIPAL BLAJ

STR. REPUBLICII, NR. 2, BLAJ, JUD. ALBA

COD FISCAL: 32633019