FOTO Primele defibrilatoare publice, montate în Alba Iulia. Crucea Roșie: Într-o situație de urgență, primele secunde sunt vitale
Crucea Roșie Română Filiala Alba a pus în funcțiune, vineri, două defibrilatoare externe semiautomate (AED) în municipiul Alba Iulia, acestea fiind primele echipamente medicale de prim ajutor amplasate în spațiile publice din județul Alba. În perioada următoare, Crucea Roșie va monta defibrilatoare în spații publice și din Sebeș și Cugir, într-o inițiativă de creștere a siguranței cetățenilor.
Dispozitivele de urgență au fost achiziționate cu sprijinul financiar al companiilor Star Assembly și Star Transmission, în cadrul campaniei „Roboțelul Binelui”.

Practic, cetățenii au fost provocați să doneze PET-uri, sticle și doze de aluminiu la roboțeii de colectare amplasați în Alba Iulia, Sebeș și Cugir, iar pentru fiecare ambalaj colectat, companiile Star Assembly și Star Transmission au oferit o donație în bani către Crucea Roșie Filiala Alba.
Primele defibrilatoare publice, montate în Alba Iulia
O parte dintre aceste donații au fost folosite pentru a achiziționa primele 4 defibrilatoare semiautomate care se vor regăsi în cele mai tranzitate zone din cele trei orașe, unul dintre dispozitive fiind destinat zonei turistice din Alba Iulia, respectiv Cetatea Alba Carolina.

Dispozitivele medicale sunt salvatoare de vieți, fiind complet pregătite pentru a fi utilizate în caz de urgență de către orice cetățean care are pregătire în acordarea primului ajutor, până la sosirea echipajelor medicale.
De asemenea, fiecare defibrilator este echipat cu un modul smart care transmite în timp real alerte și informații Crucii Roșii, în momentul în care se începe folosirea echipamentului și se încep manevrele de defibrilare. Potrivit studiilor medicale, dacă manevrele de defibrilare se fac în primele 5 minute, șansele de salvare a pacientului cresc până la 50 - 70%.

Crucea Roșie: Într-o situație de urgență, primele secunde sunt vitale
„Într-o situație de urgență, primele secunde sunt vitale și fac, de cele mai multe ori, diferența dintre viață și moarte. Crucea Roșie Română Filiala Alba montează aceste defibrilatoare semiautomate în zonele publice, în inima comunităților locale, tocmai pentru a crește siguranța cetățenilor.
Sperăm că locuitorii din Alba Iulia, Sebeș și Cugir vor îngriji aceste dispozitive medicale și vor înțelege că sunt montate pentru siguranța lor și a celor dragi. Partea cu adevărat extraordinară este că aceste aparate medicale au fost achiziționate prin implicarea directă a oamenilor și a mediului de afaceri, în cadrul unei campanii educaționale și de mediu unice în România.

Oamenii au donat ambalaje, Crucea Roșie le-a predat în vederea reciclării, iar Star Assembly și Star Transmission au transformat aceste ambalaje reciclate în bani pentru comunitate.
Le mulțumim din suflet tuturor celor care, zi de zi, aduc ambalaje la Roboțeii Binelui și partenerilor care au făcut ca acest proiect să devină realitate: Star Assembly și Star Transmission, Envipco România, care ne-a donat roboțeii de reciclare, și Asocierea RER Vest Retim, care colectează ambalajele”, a spus Adrian Ionel Dușa, directorul Crucii Roșii Române Filiala Alba.
Acest proiect contribuie la demersurile organizației noastre de a construi o comunitate mai pregătită să intervină prompt și corect în situații de criză; montarea celor 4 defibrilatoare vine în completarea celorlalte proiecte pe care Crucea Roșie le-a implementat in ultimii ani, cum ar fi, de exemplu, proiectul „Generația care salvează vieți”, ce presupune instruirea tuturor elevilor de liceu din județ in acordarea primului ajutor.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)