Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Procese pe înțelesul elevilor, simulate de studenții Facultății de Drept de la UAB Alba Iulia

Publicat

În prima zi a programului ”Săptămâna porților  deschise” la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, studenții Facultății de Drept au pus în practică o sesiune de procese simulate pe înțelesul elevilor, sub coordonarea Lect.univ.dr. Ureche Maria Angela.

Elevii de liceu și gimnaziu prezenți în amfiteatrul Universității au avut șansa de a participa la două cauze care se aflau pe ordinea de zi a studenților. Prima cauza a fost de natură civilă – un divorț în care cele două părți au disputat tutela unui minor. Spectatorii au luat parte la audierea martorilor, la discursurile avocaților care și-au susținut cauza și la decizia luată de instanță.

A II-a cauză a fost una de natură penală, un accident rutier soldat cu un deces în care procuratura i-a acuzat pe inculpați de săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere .

Studenții și-au însușit cu profesionalism rolurile, în ambele cauze nelipsind schimburile de replici dintre avocații părților, dar și acuzații aduse de către procuror inculpaților.

Facultatea de Drept mulțumește Curții de Apel Alba pentru ajutorul acordat în realizarea evenimentului.

sursa: justitiaprocetatean.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement