Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Proiect socio-umanitar organizat de Valentine`s Day de Consiliul elevilor de la Colegiul Economic din Alba Iulia

Publicat

Proiectul socio-umanitar „Arată Iubire!”, organizat de Consiliul elevilor de la Colegiul Economic Dionisie Pop Marțian, a fost un bun prilej pentru ca tinerii, de Ziua Iubirii, să își  trimită mesaje de iubire și de apreciere. Valentine`s day este o zi sărbătorită cu predilecție de către tineri deoarece, aceștia sunt deschiși la activități prin care își pot manifesta iubirea.

„Crearea unei stări de bine în școală este tot mai necesară. Totul a pornit de la premisa că primirea unui mesaj de iubire, de apreciere sau recunoștință, anonim sau nu, te scoate din rutina zilnică, te surprinde și te face fericit.

Prin proiectul acesta s-a dorit promovarea comunicării în scris tradiționale, sub forma unor bilețele trimise între elevi, care urmărește crearea unei stării de bine generale în rândul colegilor.

Proiectul are ca finalitate, tot un act de iubire, de altruism, o cauză nobilă, prin faptul că s-au colectat 500 de lei pentru ajutorarea unui coleg, Matei Mihnea Solomon, de la Seminarul Teologic Ortodox din Alba Iulia.

Președinta consiliului elevilor, Făgăraș Ioana, vicepresedintele Petraș Bogdan și secretarul Cordoș Filip, împreună cu șefii claselor, au fost marți, 14 februarie, mesageri ai dragostei.

Astfel, în primele două pauze, elevii au scris peste 100 de mesaje de apreciere, iubire și recunoștință pentru cineva drag. În pauza mare ”curierii” au distribuit mesajele destinatarilor. Cei care și-au dorit să beneficieze de acest gen de mesagerie și să facă o bucurie cuiva drag, au donat o sumă de bani, într-o cutie specială, pentru ca tânărul Mihnea Solomon, încercat de o boală cronică, să aibă parte de tratament medical adecvat. Felicitări colegilor nostri pentru că au dat dovadă de dragoste și altruism!

Mulțumin pentru susținere și implicare directorului Colegiului Economic, prof. Cetean Emil și pentru coordonare profesoarelor Ungureanu Irina și Dobra Lavinia, precum și colectivului de cadre didactice”, a transmis președinteele Consiliul Elevilor DPM, Ioana Făgăraș.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement