Connect with us
Advertisement

Teiuș

FOTO: Proiectul „Mihai Eminescu, contemporanul în durată eternă”, la Liceului Teoretic Teiuș

Publicat

Data de 15 ianuarie când celebrăm una dintre personalitățile marcante ale literaturii române, nimeni altul decât “poetul nepereche”, Mihai Eminescu, a reprezentat pentru elevii Liceului Teoretic Teiuș, Alba, debutul activităților dedicate culturii naționale.

Citește și 15 ianuarie: 170 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. „Luceafărul”, cel mai lung poem de dragoste

Eminescu a fost un romantic desăvârșit și un spirit demiurgic ce a avut capacitatea de a transforma tot ce a atins într-un lirism pur al esențelor de aceea momentele intitulate sugetiv „Mihai Eminescu, contemporanul în durată eternă” evidențiază valorile inestimabile ale literaturii române, idealul unității naționale, mândria națională.

Proiectul „Mihai Eminescu, contemporanul în durată eternă” urmăreşte timp de o săptămână o serie de activităţi care au ca scop dezvoltarea abilităţilor de lectură, cultivarea simţului estetic, familiarizrea cu textul eminescian (liric şi epic), interpretarea personalizată (recitare, dramatizare) a creaţiilor lui Eminescu, precum și redescoperirea „românismului” (Blaga spunea: „Eminescu e de un românism sublimat, complex și creator” din a cărei „conștiință etnică… ne mai hrănim astăzi”).

Astăzi, în prima zi de şcoală din anul 2018 s-a derulat prima activitate din seria celor dedicate scriitorului. În colaborare cu Biblioteca, Primăria Teiuş şi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică a avut loc o întâlnire a liceenilor de la Cercul de lectură cu marele autor. Portofoliile elevilor, care conțin informații despre marele poet național, au fost realizate cu mare grijă de dna Luminița Ciorbea, bibliotecar. Elevii, coordonaţi de dl director Marius Cosmin Pintea şi dna prof. Romina Pop, au recitat din creaţiile lui Eminescu, din propriile creaţii, au participat la concursul interactiv de cultură generală „Eminescu și idealul unității naționale”, format din 20 de întrebări din viaţa şi opera autorului, valorificând, pe lângă informațiile de cultură pe care le dețin, și competențele digitale, deoarece concursul s-a derulat on-line, utilizând aplicația kahoot.it. Finalul „cafenelei de lectură” a fost reprezentat de interpretarea lui Cătălin Rus, elev în clasa a XI-a, a unui cântec având ca temă folclorul.

Pe de altă parte, la ciclul liceal, s-a derulat și un atelier de creaţie literară-poezie romantică în limba franceză și traduceri de texte bilingve, română-franceză, sub îndrumarea dnei prof. Adriana Popa.

La ciclurile primar și gimnazial, lui Eminescu i s-a atribuit dimensiunea eternă prin abordare temelor de interes specifice vârstei: natura și iubirea. Elevii au explorat universul eminescian prin susținerea unor prezentări PowerPoint, realizarea de colaje, amenajarea unui spațiu dedicat lui Eminescu, audierea unor piese care evidențiază versurile poetului, recitare de poezie și participarea la concursul „Eminescu și idealul național”. Elevii au fost coordonați de către prof. Marius Cosmin Pintea, prof. Ionela Staicu, prof. Ligia Dimitriu și prof. Lascu Gabriela.

Proiectul „Mihai Eminescu, contemporanul în durată eternă” are ca obiectiv reanimare patriotismului prin promovarea culturii și valorilor naționale. Mihai Eminescu este cel mai bun exemplu pentru secolul în care trăim prin implicare socială, conștiința unității naționale, valoarea estetică, gustul pentru clasic și academic, de aceea elevii trebuie să intre în contact cu acesta și să-l perceapă ca un deschizător de idealuri” ne-a declarat prof. Marius Cosmin Pintea, directorul unității de învățământ.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement